Soldat român decedat în Italia în Primul Război Mondial, comemorat după 99 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul lunii septembrie 2017, la cimitirul din localitatea Bertonico, Italia, a avut loc ceremonia de comemorare a soldatului George Crişan, originar din Aiud, decedat în această ţară în anul 1918.

Manifestarea a reunit reprezentanţa diplomatică română, primarul din localitatea Bertonico, Verusca Bonvini, reprezentanţi ai Primăriei din Abrud, exponenţi ai clerului ortodox şi catolic, militari şi civili. Evenimentul este rezultatul proiectului iniţiat pe parcursul anului 2016, de către CGR Milano, împreună cu un grup de lucru italo-român, coordonat de către Marco Baratto, expert în domeniul raporturilor italo-române pentru perioada Primului şi celui de al Doilea Război Mondial.

În cadrul discuţiilor purtate, a fost expusă posibilitatea repatrierii rămăşiţelor pământeşti ale militarului român în localitatea originară, Abrud, fiind demarate discuţii cu autorităţile locale din Abrud privind locul în care acesta va fi reînhumat, alături de părinţi. Demersul a fost amânat deoarece autorităţile locale italiene au aprobat, pentru încă 50 de ani, păstrarea locului de veci pentru acestea. Din cercetările întreprinse până la aceast moment, s-a descoperit faptul că soldatul este originar din Abrud, născut în 1889, fiind înrolat în Regimentul 50 din armata austro-ungară, cu centrul de recrutare în Alba Iulia. Militarul a fost luat prizonier în timpul asaltului din Alpii Dolomiţi din mai-iunie 1916 şi a decedat în Bertonico, la 18 octombrie 1918.

Prezenţa română la manifestare a fost semnificativă: reprezentanţii oficiului consular, consulul Iulia Adriana Cupşa Kiseleff, Răzvan Hagiescu, şef serviciu administrativ, delegaţia din partea Primăriei Abrud, condusă de primarul localităţii, Nicolae Simina, preotul ortodox din Lodi, Nicolae Cazacu. Ceremonia a fost încheiată cu plantarea unui arbust, în curtea cimitirului local. Reprezentanţii din Abrud au adus pâmânt din localitatea originară a soldatului comemorat, în semn de respect a urmaşilor săi (dintre care unul prezent la eveniment)

faţă de lupta, sacrificiile şi simbolul soldatului român, transpuse chiar şi dincolo de graniţele ţării. Administraţia abrudeană a propus autorităţilor italiene un proiect de înfrăţire între cele două localităţi, plecând de la această colaborare de factură istorică.

Evenimentele de acest gen fac parte din strategia CGR Milano de valorificare a patrimoniului istoric comun în domenii aparţinând micro-istoriei, dar cu impact particular asupra mediilor culturale italo-române şi asupra mijloacelor de informare. Reprezentantul oficiului consular a subliniat importanţa acestei manifestări în cadrul evenimentelor ce se vor derula în intervalul 2017-2018, în Lombardia şi Alto Adige, pentru celebrarea centenarului intrării României în Primul Război Mondial.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online