Şi-a dat în judecată fosta soţie pe motiv că îi ”ţinea sub observaţie viaţa privată”. Ce motive a invocat reclamantul supărat că a fost făcut de ruşine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Aiud a avut pe rol o cauză mai puţin obişnuită. Un bărbat din Ocna Mureş şi-a dat în judecată fosta nevastă pe motiv că îi ”ţine sub observaţie viaţa” şi îi aduce, astfel, ”atingeri grave vieţii private”.

Reclamantul a solicitat instanţei de judecată să o oblige pe fosta sa soţie la plata unor despăgubiri în valoare de 5.000. Acţiunea a fost depusă la instanţă în mai 2018, iar soluţia a fost pronunţată în luna decembrie.

În concret, reclamantul (B. V. D.) a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună ”obligarea pârâtei (M. C. I.) la plata sumei de 5.000 de lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a faptei ilicite săvârşite de către aceasta prin atingerile grave aduse vieţii private a reclamantului”. Bărbatul a mai solicitat să se dispună interzicea reclamantei de a mai ţine sub observaţie viaţa privată a reclamantului prin orice mijloace inclusiv cele de filmare şi de a mai publica imagini cu acesta pe facebook, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

”În motivare, reclamantul a arătat că pârâta, fosta soţie a acestuia, a captat şi a postat pe Facebook imagini indecente cu reclamantul, însoţite de afirmaţii în sensul «ce poate face alcoolul din oameni la o zi de onomastică, susţinând că unii oameni sunt cel puţin pubele, gunoaie», imagini şi postări care, trimise atât prietenilor săi, cât şi familiei sale pe telefon i-au adus o mare nemulţumire, prejudiciindu-l moral prin aceea că l-a făcut de ruşine umilindu-l în faţa prietenilor şi propriei familii”, se precizează în motivarea Judecătoriei Aiud. 

Bărbatul a mai susţinut că atitudinea pârâtei de ţinere a vieţii private a reclamantului sub observaţie şi postarea de imagini indecente cu persoana acestuia pe facebook şi prin telefon prietenilor şi rudelor, încalcă Codul Civil. ”Faţă de prevederile art. 252 din Codul Civil cu privire la «ocrotirea personalităţii umane», consideră că acţiunea sa împotriva pârâtei este justificată deoarece ruşinea şi umilinţa la care a fost supus în faţa prietenilor şi rudelor prin imaginile postate de către pârâtă şi comunicate şi prin telefon îi încalcă dreptul la viaţa privată, intimă, aducându-i totodată un prejudiciu moral”, se mai precizează în document.

În final, instanţa de judecată a încheiat procesul după ce reclamantul a renunţat la judecată. Cu alte cuvinte bărbatul care se considera afectat de postările fostei soţii şi-a retras acţiunea. Decizia a rămas definitivă, nefiind atacată de către niciuna dintre părţi.

Citiţi şi:

 

FOTO Realizarea grandioasă de la Alba Iulia a „inginerului Raiului“. Cum a mutat Eugen Iordăchescu un bloc de 7.600 tone pe o distanţă de 70 de metri

 

VIDEO „Asta da plăcere!“ Cum se face baie de Bobotează în apele îngheţate ale unei văi din Apuseni

 

Un grup de tineri terorizează un cartier din Alba Iulia. Disperarea unei mame pe Facebook: „Seară de seară vin şi fac sex şi organizează liniuţe“

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!