S-a masturbat în faţa a două fete minore, în Cetatea Alba Iulia. Ce pedeapsă a primit bărbatul, după doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat care s-a masturbat în faţa a două minore, în Cetatea Alba Iulia, a primit o pedeapsă penală la instanţa de fond.

Fapt a avut loc în urmă cu mai bine de doi ani. În 21 aprilie 2018, în jurul orei 15.00, două fete, una de 16 ani şi alta de 14 ani, la acel moment, se plimbau prin şanţurile Cetăţii Alba Carolina.

Potrivit alba24.ro, un bărbat în vârstă de 35-40 de ani, M.M. Abel, le-a ieşit în cale şi a început să se masturbeze în faţa lor şi, mai mult de atât, să le înjure şi să le adreseze expresii cu conotaţii sexuale.

Cele două minore s-au speriat şi au fugit de la faţa locului, iar mama uneia dintre ele a sunat la 112 şi a relatat cele întâmplate. La scurt timp, poliţiştii l-au identificat pe agresor.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut următoarea stare de fapt: ”În data de 21.04.2018, în jurul orei 15:00, în timp ce se afla în şanţurile Cetăţii Alba Carolina, inculpatul  s-a masturbat în faţa a două persoane vătămate de sex feminin, adresând uneia dintre acestea cuvinte jignitoare şi vulgare, sugerând intenţia de a întreţine relaţii sexuale cu aceasta, ocazie cu care cele persoane vătămate s-au speriat şi au fugit din acel loc”.

Bărbatul a recunoscut comiterea infracţunii şi a declarat următoarele, potrivit motivării instanţei: ”(…) în timp ce se plimba prin zona Cetăţii, în zona spitalului de psihiatrie, a văzut la un moment dat două fete. În acel moment şi-a scos organul genital şi a început să se masturbeze. Acesta nu mai reţine dacă le-a adresat fetelor cuvinte obscene. A mai arătat că, în timp ce locuia la un orfelinat din New York, a fost diagnosticat cu nişte probleme la cap”.

Bărbatul a fost suspus unei expertize psihiatrice, iar în urma testării medicii au stabilit că a avut discernământ. Inculpatul a fost trimis în judecată, în data de 29 octombrie 2019, dar nu a putut fi şi adus în faţa instanţei, în timpul procesului.

Pentru fapta sa, judecătorii de la instanţa din Alba Iulia l-au condamnat în data de 27 iulie, la o amendă penală de 1.500 de lei. Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”