”România nu trebuie pierdută”. Motivul pentru care Comisia Europeană a crescut semnificativ fondurile alocate pentru perioada 2021 - 2027

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este singura ţară din centrul şi estul Europei care va beneficia de o creştere semnificativă a fondurilor de coeziune pentru perioada 2021 - 2027, comparativ cu cadrul financiar multianual actual.

Potrivit unor surse de la nivelul Comisiei Europene, motivul principal al creşterii cu 8 la sută îl reprezintă dorinţa ca România să nu ”alunece” pe calea Ungariei şi Poloniei. Chiar dacă nivelul de absorbţie al fondurilor europene în România nu este unul încurajator, Comisia Europeană a ales să crească alocările pentru cei şase ani la 30,6 miliarde de euro.

România este, astfel, singura ţară din estul Europei care obţine o creştere importantă a alocarilor, în condiţiile în care se estimează că per total bugetul Fondului de Coeziune va scădea cu 10 la sută. Aceleaşi surse susţin că poziţia actuală a Comisiei Europene reprezintă o ”negare a realităţii” în legătură cu capacitatea României de a cheltui banii alocaţi de la Bruxelles, dar a contat mai mult motivaţia politică, respectiv necesitatea ca România să rămână puternic ancorată în spiritul şi valorile europene. 

”România nu trebuie pierdută. Este o negare a realităţii, dar contează din punct de vedere politic. Comisia încearcă să ancoreze ţara pe drumul reformelor”, susţin aceleaşi surse. 

Un alt motiv este mesajul puternic pro-european exprimat de populaţia României. Ultimul Barometru Flash în ceea ce priveşte cunoaşterea şi percepţiile cetăţenilor asupra politicilor regionale ale UE arată faptul că 83% dintre români consideră că proiectele finanţate din fonduri europene au avut un impact pozitiv asupra dezvoltării oraşului sau regiunii în care locuiesc, mai mare cu 2 procente faţă de cel de la nivelul Uniunii.

Propunerile de alocare pentru România în perioada 2021 - 2027:

Fondul Social European (FSE) - 8,385 miliarde de euro

Fondul European de Dezvoltare Regională - 17,323 miliarde de euro

Fondul de Coeziune (FC) - 4,499 miliarde de euro

Propunerile de alocare pe fiecare program operaţional (fără sumele prevăzute pentru asistenţă tehnică):

PO1 - 5,992 miliarde de euro

PO2 - 5,459 miliarde de euro

PO3 - 5,945 miliarde de euro

PO4 - 9,673 miliarde de euro

PO5 - 1,027 miliarde de euro

La Bruxelles are loc în perioada 7 - 10 octombrie ”Săptămâna europeană a regiunilor şi oraşelor”, cel mai mare eveniment de dezvoltare regională din Europa. Cea de-a 17-a ediţie are în prim plan politica de coeziune pentru o Europă mai verde, mai incluzivă şi mai inteligentă. Acest eveniment anual este organizat în marja celei de-a 136-a sesiuni plenare a Comitetului European al Regiunilor şi s-a deschis luni, 7 octombrie, printr-o dezbatere la nivel înalt asupra viitorului Europei.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete