Reţinut de poliţie după ce şi-a agresat nepotul în vârstă de 12 ani. Dosar pentru violenţă în familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii l-au reţinut pe unchiul agresor

Poliţiştii din Alba Iulia l-au reţinut pe un bărbat care şi-ar fi agresat nepotul minor. Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.

Potrivit IPJ Alba, în după amiaza zilei de joi, 7 mai 2020, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, prin 112, de către o femeie din municipiu, cu privire la faptul că, fiul său, în vârstă de 12 ani, în timp ce se afla la domiciliul unchiului său (fratele reclamantei), a fost lovit de către acesta. 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că, pe fondul unor neînţelegeri avute cu minorul, legate de hrănirea unor animale din gospodărie, bărbatul în vârstă de 42 de ani l-ar fi lovit în zona capului, a spatelui şi în zona membrelor inferioare.

Faţă de bărbat, poliţiştii au întocmit dosar penal, pentru violenţă în familie şi au luat măsura preventivă a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”