Războiul tricicletelor între o firmă din Ungaria și una din România. Maghiarii vor drepturi de autor și interdicție de vânzare

0
Publicat:

O companie din Ungaria și una din România își dispută în justiție dreptul de a produce și a comercializa pe teritoriul țării o tricicletă din plastic cu succes la copiii sub cinci ani.

Modelul de jucărie pentru copii disputat de cele două părți FOTO roben.ro

Firma din Ungaria (Dohany Jatekkeszito es Forgalmazo) a deschis două procese, unul prin care solicită drepturi de autor asupra tricicletei și altul prin care vrea ca societatea din România (Roben SRL) să nu mai poată produce și comercializa tricicleta „SuperBike” până la finalizarea primului dosar. Cererea de ordonanță președințială a fost respinsă atât la Tribunalul Hunedoara, cât și la Curtea de Apel Alba Iulia. Modelul respectiv de tricicletă fără pedale se vinde în România cu circa 80 de lei.

„În mod evident, modelul de jucărie nu reprezintă o operă artistică originală ori una derivată, ci un desen, un model industrial, creat de societatea de design în scopul fabricării şi comercializării unor produse industriale, pe baza lui, urmând ca acestea să fie oferite publicului interesat, pentru consum”, a precizat magistratul care a soluționat speța.

Potrivit acestuia, la fel ca majoritatea modelelor/desenelor industriale şi acesta are scop economic, comercial, ceea ce exclude incidenţa Legii nr. 8/1996 reglementând drepturile de autor şi drepturile conexe. S-a stabilit că modelul respectiv de tricicletă se suspune Legii nr. 129/1992, privind protecţia desenelor şi modelelor precum şi dreptului comunitar în materie.  În continuare, s-a mai identificat faptul că modelul de jucărie „SuperBike” a fost înregistrat  de firma din Ungaria ca și desen comunitar la Oficiul UE de Proprietate Intelectuală, însă această înregistrare a expirat la data de 2 august 2016, nemaifiind prelungită.

Din parteneri de afaceri, concurenți pe piața tricicletelor

Pentru a dovedi că are dreptate, firma din Ungaria a realizat o expertiză prin care a arătat că design-ul produselor fabricate şi comercializate de către societatea cu sediul în Hațeg copiază trăsăturile esenţiale ce compun opera acesteia. De asemenea, a mai susținut că deşi există alte modele de motociclete de jucărie comercializate pe piaţa din România, „acestea comportă trăsături esenţiale şi o linie de design diferită, astfel încât nu s-ar putea reţine că design-ul produsului SuperBike este unul uzual pentru aceste produse”.

În plus, reprezentanții firmei maghiare au susținut că actele de concurenţă neloială sunt cu atât mai evidente cu cât societatea din România „este o entitate cu care a derulat relaţii comerciale de aproape 10 ani, în contextul cărora intimata a comandat de la apelantă şi a revândut pe piaţa din România produsul SuperBike”.

Magistrații români nu au luat, însă, în considerare susținerile firmei maghiare și au dat dreptate societății comerciale din județul Hunedoara.

„Pârâta ( firma din România – n.r.) nu a procedat în mod clandestin la distribuirea pe piață a acestei jucării, ci a declanșat procedura de înregistrare a desenului la OSIM, cererea fiind înregistrată la data de 21 februarie 2023. Demn de observat și faptul că societatea reclamantă nu a formulat opoziție la cererea  pârâtei de înregistrare a desenului, aspect recunoscut chiar prin cererea de apel. În atare condiții, având în vedere că reclamanta nu mai beneficiază de protecție pentru  desen comunitar înregistrat, iar pârâta, la rândul ei, a declanșat procedurile de înregistrare la OSIM, nu se poate concluziona că există, la acest moment, o aparență de drept în favoarea reclamantei care să justifice luarea unor măsuri provizorii în procedura ordonanței președințiale”, a mai precizat instanța Curții de Apel Alba Iulia în 27 septembrie 2023.

Dosarul prin care maghiarii solicită românilor drepturi de autor pentru modelul de tricicletă fabricat și vândut va începe în 28 noiembrie 2023 la Tribunalul Hunedoara.

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud