Proiect pentru integrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Pro Tinereţe organizează marţi, 26 iulie, o dezbatere cu tema „Descoperă omul potrivit la locul potrivit!”. Evenimentul are loc începând cu ora 11.00 în Salonul Roşu al Hotelului Parc din Alba Iulia.

Prin intermediul conferinţei se încearcă promovarea diferitelor forme alternative şi flexibile de angajare a persoanelor cu dizabilităţi.

Reprezentanţi ai companiilor, ONG-uri, asociaţii de IMM-uri, ai bisericii şi ai patronatelor vor stabili o serie de modalităţi, facilităţi şi forme flexibile de angajare a persoanelor cu dizabilităţi.

„În cadrul evenimentului vor fi abordate o serie de aspecte cu care se confruntă societatea în care trăim, pornind de la formele de discriminare pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi, până la prejudecăţi conform cărora dizabilitatea este în special o problemă a persoanelor vârstnice“, a spus preotul Florin Croitoru, coordinatorul Asociaţiei Pro Tinereţe.

Conferinţa face parte din campania organizată în cadrul proiectului „Centrele de Incluziune Socială – Oportunitate pentru facilitarea participării pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile”. Acest proiect prevede facilitarea accesului pe piaţa muncii a unui număr de 4.210 de persoane din României şi are o valoare de peste 4 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene.




Mai multe pentru tine:
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ținutul cetăților dacice, trezit de șuierul mocăniței din 1917. Georg Hocevar a restaurat o bucată din calea ferată din munți
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO