Poliţistul-erou care a salvat un adolescent de la înec, felicitat şi premiat de colegii din IPJ Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul-erou din Alba care a salvat de la înec un adolescent a fost felicitat de colegii din conducerea IPJ Alba şi a primit un premiu în bani din partea sindicatului poliţiştilor.

Agentul de poliţie Liviu Dan Radovici, din cadrul Serviciului Transporturi Alba, care a salvat viaţa unui adolescent de 16 ani, ce risca să se înece în apele râului Murel, a fost felicitat de colegii din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba şi a fost recompensat de organizaţia profesională a poliţiştilor – Corpul Naţional al Poliţiştilor – Organizaţia Teritorială Alba.  

Festivitatea cu această ocazie s-a desfăşurat luni, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba. Poliţiştii inspectoratului i-au transmis mesajul lor de apreciere pentru intervenţia sa, din data de 31 iulie, când fiind în timpul liber, a salvat de la înec un adolescent ce fusese prins într-un vârtej, în râul Mureş, în dreptul localităţii Vinţu de Jos, transmite IPJ. Tânărul poliţist a dat dovadă de tărie de caracter şi spirit de iniţiativă, pentru semenii săi şi face cinste uniformei ce a îmbrăcat-o de curând.

„În ciuda tinereţii dumneavoastră, sunteţi un exemplu pentru noi toţi şi am convingerea că veţi face, mai departe, onoare profesiei de poliţist. În numele poliţiştilor din judeţul Alba, vă felicit pentru curajul şi spiritul de sacrificiu de care aţi dat dovadă”, a spus comisar şef Rus Mihai, adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, desemnat la comanda instituţiei.

În semn de recompensă şi încurajare, colonel (r) Ilie Ilea, preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor – Organizaţia Teritorială Alba, i-a înmânat agentului Radovici Liviu Dan, o sumă de bani din partea organizaţiei pe care o conduce. “Colegul nostru este un erou, cu atât mai mult cu cât fapta sa a fost făcută în timpul liber, ceea ce confirmă faptul că meseria de poliţist nu se desfăşoară doar în timpul orelor de program, ci oricând”, a spus acesta.

Intervenţia salvatoare a poliţistului avut loc în 31 iulie. Agentul de poliţie Liviu Dan Radovici se afla în localitatea Vinţu de Jos, în timpul liber, pe malul râului Mureş, când a auzit strigătele de ajutor ale unor tineri ce se aflau la scăldat. Fără să ezite, poliţistul s-a aruncat în apă şi a reuşit să-l salveze pe un minor de 16 ani, care era la un pas să se înece. În prezent, tânărul este în afara oricărui pericol. Poliţistul are 20 de ani şi este încadrat în poliţie, din sursă externă, din luna februarie 2017, desfăşurându-şi activitatea la Postul de Poliţie Transporturi Teiuş. Din păcate, în incidentul respectiv alţi doi tineri, o fată de 13 ani şi un băiat de 17 ani, prieteni cu adolescentul salvat, au decedat.

Citiţi şi:

 

FOTO VIDEO Doi copii dispăruţi în apele râului Mureş. Au fost scoşi la mal, dar medicii nu i-au mai putut salva

 

Eroii din Alba. Un poliţist şi un câine au salvat doi tineri din apele Mureşului. Alţi doi adolescenţi, o fată şi un băiat, s-au înecat

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate