Noul prefect de la Alba a fost instalat în funcţie. Vezi ce spune la început de mandat FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul prefect de Alba, Flaviu Mircea Cozuc, a fost instalat, oficial, joi la conducerea Instituţiei Prefectului, după trei zile de la apaiţia hotărârii în Monitorul Oficial. La ceremonie a fost prezent secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, Cătălin Chiper.

La eveniment au mai fost prezenţi fostul prefect Dan Simedru, subprefectul Cornel Murg, vicepreşedintele Consiliului Judeţean,Florin Roman, deputatul Teodor Atanasiu şi mai mulţi directori ai instituţiilor publice din Alba Iulia.

Click pe poză pentru galerie foto

„Mulţumesc Guvernului României pentru încredrea acordată. Nu fac parte din niciun partid politic, nu sunt subordonat politic. Doresc să mă consider un tehnocrat şi ţin mult la acest lucru. Doresc să fiu un prefect al dialogului şi mă angajez public ca Instituţia Prefectului la fel de credibilă şi demnă de respect. Multe lucruri nu sunt de spus, faptele sunt cele care în final îşi vor spune cuvântul”, a declarat noul prefect de Alba.

Numirea temporară a lui Flaviu Mircea Cozuc, auditor la Primăria Sebeş, a fost o mare surpriză. Este susţinut de Partidul Conservator, care a cedat PSD-ului candidatura în colegiul 2 la Camera Deputaţilor (Sebeş – Blaj) în schimbul funcţiei de prefect. În spatele numirii lui Cozuc stă omul de afaceri Gheorghe Feneşer, preşedintele PC Alba. Acesta şi-ar fi dorit funcţia pentru el dar nu a îndeplinit una dintre condiţiile esenţiale, respectiv nu este funcţionar public. Surse neoficiale susţin că Feneşer nu a renunţat la ideea de a deveni prefect, el urmând să devină într-un viitor apropiat funcţionar prin angajare la o primărie din judeţ.

Flaviu Mircea Cozuc are 39 de ani, locuieşte în Alba Iulia, unde are un apartament. Este căsătorit şi are două fete.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG