”I-a căzut carnea de pe braţ”. Cum motivează instanţa o sentinţă de condamnare pentru tentativă de omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agresorul şi-a atacat victima cu un cuţit şi un topor

Tribunalul Alba a motivat hotărârea judecătorească prin care un bărbat de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani şi 1 lună de închisoare pentru tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Agresiunea a avut loc în 2 octombrie 2018, în comuna Cetatea de Baltă. Potrivit rechizitoriului, inculpatul B. Ion Cosmin, în timp ce se afla pe o păşune (loc accesibil publicului) de la marginea localităţii Cetatea de Baltă, în prezenţa mai multor persoane, pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri cu persoana vătămată L. C. T., i-a aplicat acesteia cu un topor şi un cuţit, lovituri care au vizat zone vitale ale corpului. 

Leziunile traumatice (3 plăgi tăiate şi o plagă tăiată - înţepată) au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa, potrivit constatării medico-legale. Agresorul a solicitat schimbarea încadrării juridice, din tentativă de omor, în vătămare corporală, cerere respinsă de instanţa de judecată.

În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a declarat că persoana vătămată a fost cea care s-a înarmat cu toporul, iar martorii cu bâte, şi toţi au fugit după el cu scopul de a-l agresa. ”El a fugit la vale şi a luat un par pentru a se apăra, însă persoana vătămată şi martorii l-au ajuns din urmă şi l-au lovit în cap cu bâta, nu ştie cine, iar victima l-a lovit peste piciorul stâng cu muchia toporului, moment în care i-a luat victimei toporul, însă nu a reuşit să o lovească pentru că a fost dezarmat de către martori, apoi, a scos briceagul şi a continuat să fugă de cei care îl atacau. Nu îşi aminteşte să fi lovit victima cu briceagul şi apreciază că s-a rănit singură, ulterior. Nu ştie ce s-a întâmplat cu briceagul, consideră că este posibil să-l fi pierdut la locul incidentului. Incidentul s-a terminat întrucât a reuşit el să fugă”, se precizează în motivarea instanţei, care citează din declaraţia bărbatului.

Judecătorul a considerat că această depoziţie este, însă, în contradicţie cu ansamblul probator administrat în cauză, martorii relatând starea de fapt aşa cum a fost arătată în rechizitoriu. ”Nu rezultă din aceste declaraţii şi nici din raportul de expertiză medico-legală existenţa provocării, pentru a fi reţinută ca circumstanţă atenuantă aşa cum a solicitat apărarea. Martorii au relatat în mod corelat faptul că inculpatul a fost cel care a fost agresiv, care a avut corpuri contondente asupra sa. În cursul judecăţii a fost audiată martora L. V., care a menţinut declaraţia pe care a dat-o în cursul urmăririi penale şi a declarat în mod expres că restul martorilor nu aveau obiecte contondente asupra lor şi nici nu l-au lovit pe inculpat.

În ceea ce o priveşte pe victimă, aceeaşi martoră a mai arătat că acesta s-a ferit de loviturile inculpatului aşezându-se jos cu mâinile în sus nemaiavând timp decât să se apere şi în nici un caz să riposteze. Inculpatul a fost cel care a luat toporul din casă de sub pat ca să-l lovească pe victimă, dar nu a mai apucat decât cu cuţitul. Martora a mai arătat că tăietura a fost extrem de puternică încât «i-a căzut carnea de pe braţ», iar apoi inculpatul i-a mai aplicat o lovitură în piept şi în spate victimei în prezenţa celorlalţi martori. A mai arătat că toţi au fugit de la faţa locului fiind speriaţi de comportamentul inculpatului care a fugit şi el agitând cuţitul în sus şi «spunând că te-am omorât». Apoi, au chemat salvarea şi victima, care era plină de sânge, a fost transportată la spital”, se mai precizează în hotărârea judecătorească, care a rămas definitive, nefiind contestată nici de inculpat şi nici de către victimă Parchet.

Judecătorul a mai dispus confiscarea de la condamnat a obiectelor cu care a săvârşit infracţiunile: cuşit tip briceag, având lungimea de 19,5 cm din care 8,5 cm lama şi 11 cm., mânerul cu plăsele din textolit de culoare neagră; topor cu coadă din lemn, având lungimea de 93,5 cm, partea metalică având 10 cm lăţimea tăişului, depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Alba.

Citiţi şi:

 

Oraşul din România cu investiţii de 600 de euro pe locuitor din fonduri europene. Proiectele aflate în derulare

 

Cum a fost găsit tânărul care a ucis o pisică şi a postat filmul pe internet: „Am dat sute de telefoane, am fost înjurate, blestemate“

 

VIDEO Locuri de odihnă şi belvedere unice din Apuseni. Hartă interactivă de „reconectare” la natură

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi