FOTO VIDEO Filmări aeriene şi de la sol cu tronsoanele din Autostrada Sebeş - Turda ce vor fi gata în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nodul rutier de la Turda este cel mai spectaculos din România, Foto: Asociaţia Pro Infrastructură

O filmare de la bordul unei maşini şi una aeriană arată că jumătate din Autostrada Sebeş - Turda este aproape finalizată. Toate indiciile susţin că până la sfârşitul anului 2017 se va putea circula de la Aiud şi până la Turda pe Autostradă.

Un exerciţiu de imaginaţie. Cum ar fi dacă s-ar circula acum pe autostradă, cel puţin între Aiud şi Turda. Desigur, cu omiterea secţiunilor care mai au nevoie de finisări şi pentru care sunt speranţe să fie gata până la sfârşitul anului.

Dacă aceste veşti care, cel puţin de către unii, sunt considerate optimiste, se vor concretiza, ar trebui să fie decongestionată circulaţia pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri naţionale din Ardeal – DN1 Alba Iulia – Cluj Napoca. Cu menţiunea că nu vom scăpa încă de trafic în coloană, între Alba Iulia şi Aiud. Tronsoanele de autostradă pe această porţiune sunt departe de finalizare.

Cei care urmăresc îndeaproape stadiul lucrărilor au făcut publice şi imagini aeriene, în care se poate vedea cum arată autostrada, în ansamblu (lotul 4). Lotul 4 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda este un tronson lung de 16,3 km între nod Decea şi nod Turda. “Lucrările sunt foarte avansate peste tot, cu două excepţii critice: zona lacului Stejeriş şi zona alunecării din apropiere. Dacă la Stejeriş greul a trecut (au fost executaţi piloţii foraţi), în zona alunecării săptămâna următoare începe execuţia coloanelor forate (şi implicit a zidului de sprijin). Se va lucra (aproape) non-stop cu 4 foreze. Volumul de muncă este imens pentru două luni de zile, însă constructorul (Porr) re-confirmă (din informaţiile noastre) termenul de final de noiembrie/început de decembrie pentru finalizarea lucrărilor cel puţin la un nivel care să permită deschiderea traficului.”, au scris reprezentanţii Asociaţiei “Pro Infrastructură”, pe Facebook.

Lotul 3 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda, constructor Tirrena Scavi, este, de asemenea, aproape de final. Pe multe zone lucrările sunt practic finalizate. Se va putea circula doar pe 8,5 din cei 12 kilometri, de la nodul aflat la ieşirea din Aiud spre Turda. otul 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda se întinde de la intrare în Aiud până la Decea (km 41+250 – km 53+700). 

La polul opus, Lotul 2, cel mai lung (24,25 km) şi cel mai complicat segment din Autostrada A10 Sebeş-Turda, construit de Aktor, este foarte departe de finalizare, precizează sursele citate. “Pe acest tronson sunt două poduri peste Mureş, un pod complicat peste Pârâul Stremţ şi o cale ferată la Teiuş, dar şi alte pasaje şi poduri mai mici. În plus, nodul Teiuş este tot pe acest segment. Constructorul este în urmă cu lucrările, raportând oficial un avans în teren de 38,5% la finalul lunii august. Probabil că în acest moment procentul de execuţie este în jur de 42%. În acest ritm, abia în 2019 vom putea circula pe acest lot”, susţine Asociaţia “Pro Infrastructură”.

În această săptămână a fost emisă autorizaţie de construcţie pentru secţiunea B din lotul 1, însă doar pentru zona expropriată iniţial: „Secţiunea B – km 14+000 – km 17+000, Etapa 1 aferentă obiectuvului de investiţie ”Autostrada Sebeş-Turda, Lot 1: km 0+000 – km 17+000”. Astfel, Lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda, între Sebeş şi Alba Iulia, constructor Impresa Pizzarotti, avansează în mai multe puncte critice, după cum precizează sursele citate. Se mai aşteaptă emiterea autorizaţiei şi pentru nodul Sebeş, un punct important şi complex, cu multe bretele de mare viteză, care va conecta A10 de A1 şi de DN1/DN7 în zona Lancrăm.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”