FOTO Robotul care îi va ajuta pe medici să trimită medicamente pacienţilor cu COVID-19. Ideea originală a unor tineri din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robotul construit de tinerii din Alba Iulia. Foto: Asociaţia XEO

Foşti elevi ai Colegiului Naţional ”Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, pasionaţi de informatică, construiesc un robot autonom destinat Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia.

Tinerii din Alba Iulia, membri ai Asociaţiei XEO, lucrează la un robot, reprezentat de o masă controlată de la distanţă, cu care medicii vor putea trimite medciamente şi alte bunuri sau obiecte în saloanele pacienţilor cu COVID-19, fără ca personalul medical să mai intre în contact direct cu aceştia. 

”Povestea proiectului a început în luna august a acestui an, când am descoperit programul Start ONG, finanţat de Kaufland România şi implementat de asociaţia Act for Tomorrow. Având în vedere domeniile vizate în cadrul acestui program: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură, am văzut oportunitatea de a ne încadra cu ideea noastră la domeniul “sănătate”.

Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG fiind cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/ de iniţiativă, iar având în vedere că asociaţia noastră este un ONG înfiinţat anul trecut, deci relativ fără prea multă experienţă, ni s-a părut oportunitatea potrivită de a înscrie şi ideea noastră. Proiectul  vine în ajutorul medicilor care se află într-o luptă continuă cu virusul SARS-COV2. Robotul este gândit pentru a putea intra de unul singur în zone carantinate, fără a fi nevoie să fie folosite echipamente de protecţie de către cadrele medicale”, au precizat reprezentanţii Asociaţiei XEO.

Angajaţii spitalului vor putea controla de la distanţă robotul, acesta transportând diferite bunuri (mâncare, medicamente etc.) pacienţilor infectaţi. Prin implementarea proiectului se pot creşte şansele de protejare împotriva riscului de infectare iar prin promovarea ideii se poate determina o replicare în masă a soluţiei.

Scopul îl reprezintă prevenirea răspândirii infecţiei cu SARS-COV2 şi creşterea nivelului de protejare al

personalului medical implicat în tratarea pacienţilor infectaţi cu acesta, prin preluarea unor acţiuni repetitive ordinare, de către un robot dedicat. Primul obiectiv specific este reprezentat de susţinerea luptei împotriva răspândirii infecţiei cu SARS-COV2, prin construirea şi operaţionalizarea, într-un interval de 2 luni, a unui robot pentru livrare tip masă către persoane infectate, internate în secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.

Un alt obiectiv specific îl reprezintă crearea şi dezvoltarea unui parteneriat pe termen lung în domeniul medical-robotică, prin stabilirea unei relaţii de colaborare între Asociaţia Xeo şi reprezentanţii unităţii spitaliceşti implicată în proiect.

”Efectele pe termen scurt ale proiectului vizează degrevarea personalului medical de efectuarea unor sarcini ordinare, asigurându-le o perioadă mai mare de respiro şi de distanţare. Rezultatul se va concretiza într-o stare psihologică îmbunătăţită, timpul economisit putând fi alocat unei relaxări necesare.

De asemenea, proiectul va genera efecte pozitive pe termen mediu şi lung. Pe termen mediu, se va contura o economie de echipamente de protecţie întrucât vor fi schimbate mai rar, contactul cu persoanele infectate producându-se doar la exercitarea actului medical. Pe termen lung, sperăm ca ideea noastră să fie accesibilă unui public cât mai larg, în aşa fel încât să se creeze o replică în masă”, au transmis reprezentanţii Asociaţiei XEO din Alba Iulia într-un comunicat de presă”, se mai susţine în comunicatul Asociaţiei.

Citiţi şi:

 

VIDEO Poliţistul amendat de două ori pentru încălcarea legislaţiei rutiere. Cum a vrut să scape de amenzi

 

USR PLUS şi PNL s-ar fi înţeles pentru majoritate în Consiliul Local Alba Iulia. Gruparea ”Hava”, eliminată din Primărie

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun