FOTO Investiţii de 120 de milioane de euro ale companiei Bosch la Blaj şi Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul Bosch deschide sâmbătă, 8 iunie 2013, oficial, cea de-a doua fabrică în oraşul Blaj, după o investiţie de 50 de milioane de euro. De asemenea, până la finalul anului 2013 va începe producţia în noua fabrică din Cluj, cu o valoare a investiţiei de peste 70 de milioane de euro.

Bosch şi-a propus ca până la sfârşitul anului să angajeze peste 600 de persoane în cele două centre de producţie. Bosch a obţinut în România vânzări în valoare de 180 de milioane de euro în anul 2012, ceea ce reprezintă o scădere cu 4,5 procente faţă de anul 2011. Motivul principal este contextul economic general. „Suntem mulţumiţi de evoluţia pe care compania a înregistrat-o în 2012 în România. Acesta este motivul pentru care dorim să ne extindem pe piaţa din România şi să continuăm să investim aici”, a declarat Brigitte Eble, reprezentanta Grupului Bosch în România. 

La începutul anului 2013 compania, lider în furnizarea de tehnologii şi servicii, avea în România 1.400 de angajaţi. Dezvoltarea activităţilor locale de producţie va contribui însă la creşterea acestui număr până la finalul anului 2013, astfel că Bosch va ajunge la peste 2.000 de angajaţi.

300 de noi locuri de muncă în Blaj

Fabrica din Blaj a fost extinsă semnificativ, iar lucrările aferente şi investiţiile în utilajele de producţie au însumat

 circa 50 de milioane de euro. Începând cu luna iunie a anului 2013, la Blaj vor fi fabricaţi senzori de turaţie pentru sistemele de control al şasiului, dedicaţi industriei auto. Rolul acestor senzori este de a transmite către sistemul electronic de bord informaţii legate, de exemplu, de viteza de rotaţie a roţii, informaţii esenţiale pentru buna funcţionare a sistemelor de asistare, cum ar fi ABS şi ESP. Pe o suprafaţă suplimentară de 21.000 de metri pătraţi vor fi create până la sfârşitul anului 2013 circa 300 de noi locuri de muncă, numărul angajaţilor Bosch de la Blaj ajungând în total la 900. Divizia Drive and Control din cadrul Bosch, cunoscută şi ca Bosch Rexroth, a produs aici până în prezent tehnologie liniară folosită în ingineria mecanică. La începutul anului 2013 în cadrul fabricii din Blaj activau circa 570 de persoane. 

O nouă fabrică de componente auto în Cluj 

Grupul Bosch va inaugura în Cluj-Napoca un nou centru de producţie pentru fabricarea şi dezvoltarea de unităţi electronice de comandă pentru autovehicule. Până la sfârşitul anului 2013 sunt prevăzute investiţii de 77 de milioane de euro. Bosch va construi pe o suprafaţă totală de circa 38.000 de metri pătraţi. În cadrul fabricii din Cluj-Napoca, vor lucra până la sfârşitul anului peste 300 de angajaţi în domeniul producţiei şi dezvoltării. Peste jumătate dintre aceştia au fost deja angajaţi şi efectuează în prezent un stagiu de pregătire în unul din centrele Bosch din afara ţării. 

Evoluţia economică internaţională a grupului

În anul fiscal 2012 vânzările Grupului Bosch la nivel mondial au crescut cu 1,9 procente, ajungând la 52,5 miliarde de euro. Veniturile înainte de impozitare au fost de 2,8 miliarde de euro. Ţinând cont de evoluţia companiei din anul precedent, numărul angajaţilor Bosch a crescut uşor, cu 3.400 de persoane, astfel că în prezent compania are 305.900 de angajaţi. Grupul Bosch a alocat în 2012 circa 8 miliarde de euro pentru investiţii: 4,8 miliarde de euro pentru cercetare şi dezvoltare şi 3,2 miliarde de euro pentru investiţiile în active fixe. 

Citiţi şi:

Fabrica Bosch din Blaj, cea mai mare investiţie din Alba în ultimii 10 ani

Compania Bosch inaugurează a treia fabrică la Blaj: 45 de milioane de euro investiţie şi 320 de noi locuri de muncă

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți