FOTO Cum arată autostrada în zona oraşului Sebeş. S-au finalizat lucrările la nodul rutier de legătură cu DN1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nodul rutier de la Sebeş a fost deschis circulaţiei. FOTO Eduard Schneider

Lucrările la Autostrada Orăştie – Sibiu, care traversează judeţul Alba pe o distanţă de peste 40 de kilometri, avansează într-un ritm care oferă speranţa finalizării până la sfârşitul anului. Ultimul termen avansat de autorităţi este luna noiembrie.

La Sebeş, zona cea mai complicată din punct de vedere a traficului auto, s-a reuşit finalizarea lucrărilor la nodul rutier ce asigură legătura dintre autostradă şi DN1. Prin urmare, calvarul şoferilor care circulau pe relaţia Sebeş – Alba Iulia şi retur s-a încheiat.

Lucrările sunt avansate şi în celelalte zone ale autostrăzii. Aproape integral s-a turnat stratul de asfalt, astfel încât este de aşteptat ca primele două tronsoane, care practic se suprapun peste traseul autostrăzii în Alba, să fie finalizate până la sfârşitul anului.

Primul tronson se întinde de la Orăştie (Hunedoara) până la Vinţişoara, lângă Sebeş, iar al doilea de la Vinţişoara şi până la Cunţa, aproape de limita cu judeţul Sibiu. Stadiul lucrărilor în zona Sebeş poate fi observat din fotografiile aeriene realizate de Edi Schneider.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”