Elevii aflaţi în excursie în Italia nu vor sta în carantină, ci vor fi izolaţi la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Excursia copiilor în zona oraşului Veneţia trebuia să mai dureze câteva zile FOTO Getty Images

Premierul Ludovic Orban spune că cei 50 de copii din Alba care vor veni, duminică seara, din Italia nu vor intra în carantină deoarece nu sosesc dintr-o zonă unde există focar de coronavirus, ci vor fi sta izolaţi acasă timp de două săptămâni.

„Recomandarea va fi să stea izolaţi acasă, nu vor intra în carantină pentru că acel autocar nu vine din zona respectivă. E vorba de 50 de copii, chiar am discutat cu ministrul Sănătăţii pe tema aceasta şi având în vedere că nu vin din zonă de focar nu se va lua decizia de a fi ţinuţi în carantină 14 zile, ci practic va exista solicitarea către fiecare familie să stea copilul cel puţin o săptămână acasă”, a declarat Orban, duminică, la Digi 24. 

El a mai spus că trebuie evitată pe cât posibil o deplasare dintr-o zonă unde există focar de coronavirus.

"Orice persoană care vine dintr-o zonă unde există un focar depistat, noi am instituit condiţii de carantină, nu numai în Bucureşti, ci şi în mai multe centre. Aici nu vom evita să luăm aceste măsuri de a ţine în carantină 14 zile persoanele care vin din focare. Sigur că trebuie evitat pe cât este posibil o deplasare dintr-o astfel de zonă în ţară, decât dacă sunt într-adevăr situaţii care reclamă deplasarea, adică situaţii cu totul şi cu totul speciale. În rest suntem cu procedurile de achiziţie în derulare astfel încât să achiziţionăm cât mai rapid, la începutul săptămânii viitoare, materiale, echipamente, substanţe, medicamente necesare pentru astfel de situaţii”, a mai spus Orban.

Un grup de circa 50 de elevi ai unui liceu din Alba Iulia a părăsit duminică, 23 februarie, zona italiană Veneto şi se află în drum spre România, la cererea părinţilor, care au solicitat aducerea copiilor în România chiar dacă mai trebuiau să stea câteva zile. Părinţii s-au panicat de răspândirea cazurilor de coronavirus în această zonă a Italiei.

Deputatul PNL Alba Florin Roman a precizat, pe Facebook, că un grup de elevi de la Liceul de Arte “Regina Maria” din Alba Iulia se întoarce astăzi de la Veneţia, Italia, spunând că în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul 24.00, a fost alertat de către preşedintele Consiliului Judeţean Alba şi de părinţi, solicitându-i-se ajutorul pentru întoarcerea de urgenţă a copiilor acasă.

"Am luat legătura urgent cu miniştrii de externe şi educaţie, cu secretarul de stat de la ministerul sănătăţii, cu Inspectorul general Cornel Sandu şi s-a decis, peste voinţa firmei organizatoare a excursiei, astăzi dimineaţa la ora 6, întoarcerea copiilor in România, de urgenţă; ministrul Monica Anisie a facilitat aşteptarea copiilor din Alba la frontiera, pentru prima evaluare, iar în această seară vor ajunge acasă la Alba Iulia", a explicat Roman. El a spus că "deocamdată nu este niciun motiv serios de panică, întrucât starea elevilor este bună şi nu au apărut simptome medicale febrile".

"Întrucât regiunea Veneto este introdusă de sâmbătă noaptea în “lista scurta”, copiii urmează să fie introduşi în carantină timp de 14 zile, urmând să fie evaluaţi la intrarea şi ieşirea din carantină. Îi asigur pe părinţi şi pe cetăţeni că deocamdată nu sunt motive de panică şi că autorităţile medicale sunt pregătite sa respecte toate procedurile. Doamne ajuta!", a adăugat Florin Roman.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews