Efectele crizei în statistici: exporturile din Regiunea Centru în aprilie, mai mici cu 50% faţă de luna similară din 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Valoarea exporturilor din Regiunea Centru a scăzut în aprilie faţă de martie cu 47% şi cu aproape 50% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit  Direcţia Regionale de Statistică (DRS) Alba.

"În luna aprilie 2020, la nivelul Regiunii Centru s-au realizat exporturi în valoare de 443,3 milioane euro, reprezentând 15,2% din totalul exporturilor la nivel naţional (2.933,2 milioane euro), în scădere cu 47% faţă de exporturile realizate în luna anterioară şi cu 49,3% faţă de cele realizate în luna corespunzătoare din anul 2019", se menţionează în comunicat.

Potrivit DRS Alba, judeţul Braşov a avut o pondere de 33,0% în totalul exporturilor realizate în aprilie la nivelul Regiunii Centru, fiind urmat de Sibiu, cu 28,7%, Alba, cu 21,8%, Mureş, cu 11,0%, Covasna, cu 2,9%, şi Harghita, cu 2,6%. Cel mai mult s-au exportat produse din secţiunea maşini, aparate şi echipamente electrice (39,8%) şi mijloace de transport (18,1%).

În ceea ce priveşte importurile, acestea au fost în aprilie la nivelul Regiunii Centru în valoare de 542,5 milioane euro, reprezentând 11,9% din totalul importurilor la nivel naţional. Şi acestea au fost în scădere, respectiv cu 44,1% faţă de luna anterioară şi cu 31,8% faţă de aprilie 2019. În cadrul regiunii, importurile de mărfuri au fost realizate în ordine descrescătoare în judeţele Braşov - 30,5%, Sibiu - 24,7%, Alba - 19,1%, Mureş - 18,1%, Harghita - 4,6% şi Covasna - 3,0%.

Principalele secţiuni care au participat la valoarea totală a importurilor regionale în aprilie au fost maşini, aparate şi echipamente electrice -32,2% şi metale comune şi articole din metal -13,7%. Balanţa comercială a Regiunii Centru a înregistrat în aprilie o valoare negativă de 96,3 milioane euro. La nivelul judeţelor, aceasta a avut valoare pozitivă doar în Alba, în timp ce în Braşov, Sibiu, Mureş, Harghita şi Covasna a înregistrat valori negative.

Potrivit DRS Alba, în perioada ianuarie - aprilie s-au realizat exporturi în valoare de peste 3,1 miliarde euro, mai mici cu 14,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Importurile realizate în primele patru luni, în valoare de peste 3,2 miliarde euro, au fost mai mici cu 0,4% faţă de perioada similară a anului trecut.

În Regiunea Centru, balanţa comercială a înregistrat în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie un deficit în valoare de 117 milioane de euro, având valori pozitive în judeţele Sibiu, Alba şi Braşov şi negative în Mureş, Harghita şi Covasna. 

Vă mai recomandăm şi:

 

Licitaţie pentru noul domeniu schiabil din Apuseni, de la Feneş - Zlatna. În prima etapă va avea două pârtii, bandă rulantă şi telescaun

 

Amenzile aplicate în perioada stării de urgenţă au ajuns la judecată. Instanţele anulează mii de procese verbale. Poliţia cere din start ştergerea sancţiunilor

 

Disputa impozitelor de milioane de lei pentru fabrica de formaldehidă de la Kronospan Sebeş. De ce nu vrea compania austriacă să plătească banii

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”