Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul exploziei de la Fabrica de Arme Cugir soldată cu decesul unei femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Cugir au deschis un dosar penal în legătură cu explozia de la Fabrica de Arme soldată cu decesul unei femei de 50 de ani.

Potrivit IPJ Alba, în acest caz a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpa, ucidere din culpă, neluarea masurilor legale de sănătate şi securitate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.

„Având în vedere incendiul de la SC Fabrica de Arme Cugir SA de astăzi, 12.11.2018 orele 12.50, va informăm că Poliţia Oraşului Cugir efectuează cercetări în cadrul unu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă, ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă”, a precizat IPJ Alba.

Prefectul de Alba, Dănuţ Hălălai, a declarat, luni, că femeia a decedat după ce a ieşit iniţial din tunel, dar s-a întors pentru a-şi recupera telefonul. Prefectul a mai spus că deflagraţia s-a produs după o tragere cu un pistol mitralieră, pentru calibrarea armamentului. Explozia s-a produs într-un tunel subteran de testare a muniţiei. Pe schimb lucrau 12 bărbaţi şi 7 femei, victima fiind singura persoană care nu a reuşit să iasă. La faţa locului au intervenit peste 30 de pompieri şi voluntari cu mai multe autospeciale. Au fost chemate echipaje din Hunedoara şi Sibiu. După câteva ore de la producerea exploziei, Fabrica de Arme Cugir a fost evacuată. Cei aproximativ 1.000 de angajaţi au fost trimişi acasă. 

La ordinul Ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, o echipă a Ministerului Economiei, formată din Secretarul de Stat Ion Radu, responsabil cu industria de apărare, Marius Ioana, Directorul General al Romarm şi persoane abilitate din cadrul structurii pentru situaţii de urgenţă de la nivelul Ministerului, se deplasează de urgenţă la Fabrica de Arme Cugir pentru a investiga incendiul raportat.

Incendiul a fost lichidat după două ore, la intervenţie participând echipaje ale ISU Alba, Hunedoara şi Sibiu. Potrivit reprezentanţilor ISU Alba, în timpul incendiului ar fi fost constatate în aer şi depăşiri de substanţe toxice. La faţa locului au ajuns şi ofiţeri criminalişti şi un procuror. Fabrica de Arme Cugir produce pentru piaţa civilă, americană îndeosebi, arme semiautomate, destinate vânătorii şi tirului sportiv. Pe segmentul militar, se produc AKM-uri, care fac obiectul contractelor externe. Uzina din Cugir a fost înfiinţată în 1799, în timpul Imperiului Habsburgic, sub denumirea de Fabrica de Fier şi Oţel. În 2004, societatea s-a împărţit în Uzina Mecanică Cugir şi Fabrica de Arme.

Citiţi şi:

 

FOTO Explozie de muniţie urmată de un incendiu puternic la uzina de armament din Cugir. O femeie a fost găsită decedată

 

VIDEO Victima exploziei de la Fabrica de Arme din Cugir ar fi murit pentru că s-a întors în tunelul de trageri după telefon

 

Şeful Romarm şi un secretar de stat din Ministerul Economiei, trimişi de urgenţă la Cugir pentru a investiga explozia de la Fabrica de Arme

Mai multe pentru tine:
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ipotezele șocante privind craniile bizare de la capătul lumii. Un expert crede că este vorba despre altă specie
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
27 octombrie, ziua în care, în 1916, s-a încheiat cea de-a doua bătălie de la Oituz. Victoria importantă a trupelor române
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul