Doi tineri cercetaţi după ce au fost prinşi căutând obiecte de patrimoniu într-o cetate dacică din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au descoperit detectoare de metale asupra tinerilor

Doi tineri de 25, respectiv 29 de ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Alba, după ce au fost prinşi de paznicul cetăţii dacice Căpâlna în timp ce căutau, cu detectoare de metale, obiecte de patrimoniu în zona fortificaţiei.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Poliţia Judeţeană Alba, cei doi tineri au fost observaţi, marţi seară, de paznicul cetăţii dacice Căpâlna din comuna Şugag, care a sesizat poliţiştii şi jandarmii montani, astfel că tinerii au fost prinşi, anunţă Mediafax.

Oamenii legii au găsit la cei doi tineri, în vârstă de 25, respectiv 29 de ani, două detectoare de metale, pe care le foloseau în situl arheologic pentru găsirea de obiecte ce fac parte din patrimoniul cultural naţional.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Judeţene Alba au întocmit pe numele celor doi tineri un dosar de cercetare penală pentru pătrundere neautorizată cu detectoare de metale în siturile arheologice, iar cele două detectoare au fost confiscate.

Cetatea dacică Căpâlna este un monument istoric construit în secolul I î. Chr., fiind inclusă în sistemul defensiv fortificat al Daciei preromane.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente