Dilema Veche: Festival al culturii şi artelor în Cetatea Alba Carolina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul Dilema Veche va avea loc în Cetatea Alba Carolina

Cea mai mare cetate din România, Cetatea Alba Carolina, este cuprinsă de spiritul dilematic, aproape ritualic, la sfârşitul fiecărei veri. Festivalul „Dilema Veche“, ajuns la cea de-a VI-a ediţie, va avea loc în perioada 25-27 august 2017.

„Dilema Veche“ aduce în spaţiul public spiritul pe care revista cu acelaşi nume îl cultivă de peste două decenii: dialog, valori culturale de prim rang, reflecţia asupra temelor esenţiale ale societăţii şi culturii, buna dispoziţie şi umorul. Şi în acest an, organizatorii, au invitat în Festival artişti, scriitori, muzicieni care au nobila „misiune“ de a ne lămuri dilemele.

Trei zile de relaxare inteligentă în Cetate

Participanţii vor avea ocazia, şi de această dată, să găsească laolată scriitori, traducători, filozofi, istorici, actori, muzicieni, ambasadori, expoziţii de artă, concerte, seri de poezie, dezbateri de actualitate, daci şi romani (n.a. Garda Apulum-trupele de reconstituiri istorice ale Muzeului Naţional al Unirii), soldaţi habsburgi (n.a.Garda Cetăţii Alba Carolina).

Ediţia din acest an va fi deschisă prin Conferinţa cu tema „Arta şi banii“, susţinută de Ioan Holender şi Constantin Chiriac. Programul complet îl găsiţi aici: http://festival.dilemaveche.ro/.

Cetatea s-a dovedit, la fiecare ediţie,  locul ideal pentru un wekend artistic şi intelectual, în care se adună lume bună din toate colţurile României. „Dilema Veche“ este singurul festival organizat în România de o revistă, similar cu „The New Yorker Festival“ şi  „Internazionale Festival“. Festivalul poate fi simţit doar în Cetate, alături de echipa Dilema Veche şi invitaţii săi! Ne vedem în Cetate!

”Ca de fiecare dată, Cetatea Alba Carolina este cadrul generos al reuniunii noastre festivaliere. Deja, după atîta timp, avem sentimentul că noi înşine mergem la Alba Carolina ca să regăsim spiritul dilematic care cuprinde cetatea, aproape ritualic, la sfîrşitul fiecărei veri. Nu mai ştim bine dacă noi am cucerit cetatea sau ea ne-a cucerit pe noi… Şi uite aşa, noi devenim ceilalţi… Doar cu voi de faţă”, au scris organizatorii evenimentului.

Programul Festivalului:

*Vineri, 25 august 2017

18,00 Garda Romană

Poarta a IV-a a Cetăţii Alba Carolina

19,00 Conferinţă inaugurală „Arta şi banii“ – Ioan Holender şi Constantin Chiriac, moderator Sever Voinescu

20,30 Recital Liviu Holender (bariton), Fiona Pollak (pian)

Catedrala Romano-Catolică „Sf. Mihail“

21,00 Spectacol Zoli TOTH… cu tot cu Senzaţii 2017

Piaţa Cetăţii

23,00 Spectacol „World Music Alba Community“ – Mihai Neniţă Free Experience

Curtea interioară a unităţii militare 01684

01,00 New wave Art party – Tourette Roulette 

Framm’s

*Sâmbătă, 26 august 2017

10,00–20,00 Cetatea copiilor

10,00 Lansare de carte: Maestrul – despre şi cu participarea domnului Sabin Pautza, în prezenţa autoarei Daniela Caraman Fotea

Framm’s

12,00 Garda Cetăţii Alba Carolina

ceremonialul schimbului de gardă

15,00 Cafeneaua cu Dileme

17,00 Conferinţă „Patrimoniul între afirmare şi asumare“ – Caroline D’assay, Peter Aiers, Irina Iamandescu, moderator Ovidiu Nahoi

18,30 Dilema veche: Şedinţă de redacţie

19,30 Spectacol Estas Tonne Music – Reviving Water

21,00 Spectacol Sopranos Classicomedy via Tel Aviv – Alba Iulia all inclusive by Nansi Brandes & Orchestra Simfonică Bucureşti, invitaţi speciali Ovidiu Lipan Tandarica şi Iulian Vrabete

Piaţa Cetăţii

23,00 Spectacol Sabrina Romero (rumba catalană / flamenco)

Curtea interioară a unităţii militare 01684

01,00 New wave Art party – Jurjak

Framm’s

*Duminică, 27 august 2017

10,00-20,00 Cetatea copiilor

10,00 Clubul Ambasadorilor noştri: „Orient Express: luxul unei gări?“, invitaţi Finlanda, Croaţia, Bulgaria, Austria, Slovenia, Ministrul Delegat pentru Afaceri Europene Victor Negrescu, moderator Andrei Manolescu

12,00 Garda Cetăţii Alba Carolinaceremonialul schimbului de gardă

14,00 Dialog cu cetăţenii – conferinţă în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în Români, cu participarea ES Angela Cristea şi Ministrul Delegat pentru Afaceri Europene Victor Negrescu, moderator Ovidiu Nahoi

16,00 Workshop „Internal Flight“ – Estas Tonne

19,00 Lecturi: autori contemporani

21,00 Spectacol Yamato, The drummers of Japan

Piaţa Cetăţii

23,00 Spectacol George Baicea Blues Band Official

Curtea interioară a unităţii militare 01684

01,00 New wave Art party – Harlequin_Jack & NoruNegru Framm’s

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort