Cum a scăpat o şoferiţă de amendă, deşi încălcase legea. Greşeala făcută de poliţistul care a scris procesul-verbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
POliţistul a uitat să treacă data comiterii contravenţiei. Foto Arhivă

O femeie din Sibiu, susprinsă de un echipaj de poliţie rutieră cu viteză mai mare decât limita legală pe raza localităţii Ciugud din Alba a obţinut în justiţie anularea procesului-verbal de sancţionare.

S. Nicoleta a condus în 16 mai 2021 un autoturism pe DJ 107 în localitatea Ciugud cu viteza de 85 km/h. Viteza maximă admisă pe respectivul sector de drum este de 50 km/h.

Echipajul de poliţie rutieră a scanţionat-o cu şase puncte amendă şi cu suma de 870 de lei. Femeia a plătit ulterior jumătate din cuantumul amenzii, respectiv suma de 435 de lei.

Ulterior a constatat că pe procesul verbal nu este specificată ziua, luna şi anul producerii contravenţiei, conform legislaţiei în vigoare. În 20 mai a înregistrat o plângere la Judecătoria Alba Iulia, care s-a soluţionat definitiv pe 4 octombrie 2021. A solicitat admiterea plângerii contravenţionale cu consecinţa anulării procesului-verbal de contravenţie şi exonerarea de la plata amenzii contravenţionale.

Poziţia contravenientei a fost susţinută chiar şi de către reprezentantul IPJ Alba în proces, care a solicitat, de asemenea, anularea sancţiunii.

”Examinând procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sub aspectul legalităţii întocmirii sale, instanţa apreciază că acesta nu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, conţinând vicii care duc la necesitatea anulării lui sub acest temei. În procesul verbal de contravenţie nu s-a menţionat data comiterii faptei, respectiv nu figurează ziua, luna, anul în care s-a fi săvârşit presupuse faptă de natură contravenţională, fiind precizată doar ora, respectiv 15.48. un astfel de viciu inerent al actului administrativ individual atacat nu poate fi complinit prin probaţiune extrinsecă”, a precizat magistratul care a judecat cauza.

Potrivit instanţei, menţiunea datei este una esenţială pentru calcularea termenului de prescripţie, dar şi a termenului de a depune plângerea contravenţională. 

„În măsura în care se contestă lipsa caracterului contravenţional al unei fapte, data săvârşirii acesteia este importantă pentru asigurarea dreptului la apărare, deoarece doar prin menţionarea unei date exprese contravenientul poate face dovada contrară negativă, respectiv că nu s-a aflat la acea dată în locul respectiv unde ar fi fost săvârşită fapta de natură contravenţională ce i se impută. Nimeni nu poate face dovada faptului că nu s-a aflat niciodată într-un anumit loc, motiv pentru care lipsa datei o vatămă iremediabil pe persoana sancţionată contravenţional.

În acest context, lipsa datei duce automat la nulitatea procesului verbal de contravenţie, deoarece instanţa nu poate determina momentul săvârşirii contravenţiei în absenţa oricărui dubiu rezonabil, iar contravenientul este pus în situaţia de a nu se putea apăra în mod efectiv”, se mai precizează în hotărârea instanţei.

Mgistratul critică poliţiştii susţinând că „trebuie să manifeste diligenţă sporită în exercitarea funcţiilor încredinţate, iar încălcarea dispoziţiilor legale şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale prin procese verbale completate în mod vicios, fără menţionarea tuturor elementelor imperativ prevăzute de către legiuitor trebuie să fie sancţionată cu anularea actului administrativ nelegal”.

Vă mai recomandăm:

 

Asociaţia Pro Infrastructură, critici dure la adresa şefului CNAIR: „Vom circula în maxim 2 luni pe 24 km din A10” VIDEO

 

Depăşire criminală pe DN1. Un şofer evită la limită impactul cu autoturismul care circula regulamentar VIDEO 

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu