Cum a apărut stabilopodul, uriaşul bloc de beton pe care îl vedem la malul Mării Negre
0Stabilopodul este un obiect din beton folosit la stabilizarea malurilor mării. Utilizat pe scară largă în prezent, stabilopodul este o invenţie a unei echipe de ingineri constructori români.
Istoria acestei creaţii tehnice este legată de vizita în 1962, în port şi la Şantierul Naval Constanţa, a fostului lider comunist al României Gheorghe-Gheorghiu Dej, care a hotărât să se extindă portul şi şantierul naval.
La acea vreme, portul se întindea până la Şantierul Naval Constanţa, care, la rându-i, se limita la perimetrul ocupat în prezent de atelierele de mecanică reparaţii, tâmplărie şi lăcătuşerie. Cei desemnaţi să ducă la bun sfârşit această misiune au făcut deplasări de documentare la şantierele navale Gdinia şi Gdansk (Polonia), la Moscova, Odessa şi Leningrad.
În final, din documentaţia vremii s-a ales o soluţie franceză, iar în acest context, inginerii Mircea Lateş şi Mircea Ulubeanu au proiectat stabilopodul, care s-a dovedit a fi mai bun decât tetrapodul francez, pentru zona Mării Negre. Definiţia unui asemenea obiect ar fi următoarea: bloc de beton în formă de stea, cu patru suporturi, prevăzuţi la capete cu protuberanţe de forma unor creste rotunjite, constituind ansambluri stabile, folosit la împingerea apei.
Echipa care a lucrat la realizarea stabilopodului
În construirea stabilopodului, au fost testate mai multe terminaţii ale acestuia, ajungându-se la concluzia că cea triunghiulară este variantă optimă, deoarece structurile se agăţau mai bine una de cealaltă, permiteau spargerea valurilor şi disiparea forţei lor distructive. În 1964 invenţia a fost brevetata, însă nu au fost trecute doar numele celor doi ingineri, ci ale întregii echipe care a contribuit la îndeplinirea planului. Stabilopozii au fost folosiţi la digurile noului port Constanţa, reducerile de cost fiind semnificative. Cu toate acestea, autorii nu au avut parte de câştiguri prea mari, din cauza legislaţiei din perioada regimului comunist.
Forma deosebită a stabilopodului are două funcţii deosebite: pe de o parte, permite spargerea valurilor şi disiparea forţei lor distructive, iar pe de altă parte, stabilopozii se îmbină mai bine între ei decât tetrapozii şi nu permit mantalei de protecţie a digului să alunece în mare. Costul unui stabilopod este superior celui al unui bloc de beton, dar şi efectul în apărarea digurilor este mai mare. În timp, o manta de stabilopozi asigură o protecţie mai bună şi mai ieftină decât una din blocuri de beton, afirmă specialiştii.
În anii 1990-1991, stabilopozii au început să fie utilizaţi şi în afara ţării, cum ar fi în porturile din Maroc, unde lucrau specialişti români.