Castrul roman de la Alba Iulia, propus pentru includere pe lista UNESCO în dosarul Limesului Dacic

0
Publicat:

Ruinele castrului roman de la Alba Iulia, unul dintre cele mai importante centre ale stăpânirii romane de pe teritoriul Daciei, ar urma să fie inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în cadrul procedurii de listare a Limesului Dacic.

Ruine ale castrului roman puse în valoare la Alba Iulia FOTO Adevărul

Dosarul de nominalizare a Limesului Dacic (granița romană a provinciei Dacia) a fost depus pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial. Acesta lucru însemană că o serie de obiecrtive de patrimoniu din Alba ar putea fi prezente, într-un interval nu prea îndepărtat pe Lista UNESCO. Cel mai important dintre acestea sunt ruinele castrului roman de la Alba Iulia.

Dosarul a fost înmânat în 30 ianuarie 2023, directorului Centrului Patrimoniului Mondial, Lazare Eloundou Assomo, de către ambasadoarea României la UNESCO, Simona-Mirela Miculescu. Demersul are ca scop înscrierea siturilor propuse pe listele UNESCO, cel mai devreme în 2024, iar apoi administrarea și valorificarea acestor situri în conformitate cu recomandările internaționale și cu legislația românească.

Echipa care a realizat dosarul este coordonată de  Felix Marcu, managerul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. În total, este vorba despre 285 de situri din România care sunt propuse pentru a fi incluse pe listele UNESCO.

Castre de marș descoperite în Munții Șureanu

Până în prezent sunt înscrise segmentele de graniță din Anglia, Olanda, Germania, Austria și Slovacia. Din cei peste 7.000 km ai frontierelor romane din jurul Mediteranei, Dacia va contribui cu circa 1.500 de km de frontiere, compuse din situri arheologice cum ar fi: fortificații mai mari sau mai mici, turnuri de semnalizare, așezări civile, drumuri, instalații termale, valuri artificiale de pământ sau porțiuni de ziduri. 

Reconstituirea porților castrului roman FOTO Adevărul

Printre obiectivele cele mai importante care ar uma să fie inclus pe lista UNSCO este şi fostul castru roman de la Apulum (Alba Iulia), capitala Daciei Romane.

„Cercetarea arheologică urbană de aici este o adevărată provocare, iar descoperirile făcute de-a lungul timpului atestă importanţa sitului, a «oraşului de sub oraş»: clădiri publice şi private, drumuri romane, băi publice (thermae) şi un material arheologic extrem de variat şi valoros provenind din castrul legiunii a XIII-a Gemina, sediul guvernatorilor, din mediul civil şi din necropolele romane de la Apulum”, susţin reprezentanţi ai Muzeului Unirii, care au contribuit la realizarea dosarului.

Ruine romane la Alba Iulia FOTO Muzeul Unirii

Echipa care a lucrat la proiect a găsit, de asemenea, în Munții Șureanu, un sistem de castre de marș, datând din timpul războaielor dacice.

Din județul Alba mai sunt cuprinse în dosarul depus la UNESCO zonele aurifere Roșia Montană și Zlatna, precum și fostul castru roman de la Războieni, orașul Ocna Mureș.

Dosarul va face obiectul unei evaluări tehnice a Consiliului Internațional al Siturilor și Monumentelor, principala structură de evaluare al UNESCO pentru obiectivele culturale propuse spre înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial, o decizie privind înscrierea urmând a fi luată în cadrul sesiunii Comitetului Patrimoniului Mondial din 2024.

Ruine romane la Apulum FOTO Muzeul Unirii

Castrul roman de la Apulum a fost construit în anul 106, pe malurile Mureșului, la o distanță de circa 20 de kilometri de cetatea dacică Apoulon. Construirea castrului a fost determinată de cantonarea în această zonă a Legiunii a XIII-a Gemina (106-271), dislocată din Vindobona, actualul oraș Viena. Legiunea avea rolul de a păzi ținutul aurifer și drumul de transport al aurului către Roma.

Dimensiunile castrului erau 400 x 400 metri, în timp ce clădirile adiacente castrului, așa-numitele canabae legionis, se extindeau pe o suprafață de aproximativ 500 x 700 de metri pătrați. Castrul roman Apulum a fost reședința guvernatorului Daciei Superior și apoi a Daciei Apulensis.