Autostrada Sebeş - Turda: a fost emisă autorizaţia de construire pentru nodul rutier Sebeş, ultimul obstacol pentru lotul 1 de pe A10

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentare grafică a viitorului nod rutier de la Sebeş - Lancrăm

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis autorizaţia de construire pentru nodul rutier Sebeş al Autostrăzii Sebeş-Turda, capătul dinspre Autostrada Deva- Sibiu şi DN1.

Lucrările sunt estimate la valoarea de 75 de milioane lei şi ar trebui să dureze 18 luni, până la finalul anului 2019. Potrivit documentului, datat 16 februarie 2018, se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru Secţiunea C, km 0-0+300, inclusiv Nod Rutier Sebeş – Etapa I aferentă obiectivului de investiţie Autostrada Sebeş-Turda, Lot 1, în limita coridorului expropriat. Prin autorizarea acestui nod rutier se depăşeşte ultimul obstacol tehnic în realizarea lucrărilor pe acest tronson, cuprins între Lancrăm şi Alba Iulia nord.

Documentul prevede realizarea următoarelor tipuri de lucrări de drumuri autorizate: structura rutieră pentru încărcare pe osie de 11,5 tone; nord rutier Sebeş (tip A), şase bretele; pasaje în nod peste autostradă, CF şi râul Sebeş, lucrări de consolidare şi terasament, lucrări pentru asigurarea continuităţii drumurilor existente (drumuri naţionale, comunale, agricole şi de exploatare, de întreţinere); lucrări pentru colectarea apelor pluviale, podeţe, lucrări hidrotehnice, de relocări/protejări utilităţi (energie electrică); sistem de iluminat, sistem intelligent de control al traficului (ITS); lucrări pentru siguranţa circulaţiei; lucrări de protejare a mediului.

Valoarea lucrărilor autorizate, fără TVA, este de 75.684.580 lei. Proiectant este Impresa Pizzarotti&SpA şi constructor asocierea Impresa Pizzarotti&SpA / Pomponio Construcţii SRL. Dacă lucrările nu încep în 12 luni de la data emiterii autorizaţiei, beneficiarul trebuie să solicite prelungirea valabilităţii acesteia. De asemenea, mai trebuie rezolvate exproprieri suplimentare şi ar mai putea să apară probleme “în teren”. Pe Lotul 1 al autostrăzii, de 17 kilometri, tronson de la intrarea de la Sebeş până la Pârâul Iovului, la ieşire din Alba Iulia, lucrează Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pomponio Construcţii SRL. Proiectul prevede două noduri rutiere Alba Iulia Sud, la km 8, şi Alba Iulia Nord, la km 16. La acesta din urmă se va lucra pe o suprafaţă de aproximativ trei kilometri („Secţiunea B – km 14+000 – km 17+000″), după emiterea autorizaţiei de construcţie de la începutul lunii octombrie.

Valoarea contractului pentru întregul lot este de 541.739.137, 21 lei (fără TVA), semnat în 14 noiembrie 2014. Lucrările au început în 2 decembrie 2014 şi aveau termen inţial de finalizare 2 octombrie 2016. Au fost oprite în octombrie 2015, iar în 28 iunie a fost dată autorizaţia de construire. Doar pe secţiunea A, însă. Apoi, s-a dat autorizarea pentru nodul Alba Iulia Nord, la limita cu lotul 2, spre Aiud.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO