Autorul crimei din parcarea unui local din Sebeş frecventat de interlopi, trimis în judecată pentru omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul acuzat de omor a fost trimis în judecată

Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba pentru infracţiunea de omor. Stancu Valer a înjunghiat în inimă un tânăr de 32 de ani cu care avea un conflict mai vechi.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba în 6 iulie 2018. Luni, 9 iulie, instanţa a constatat temeinicia măsurii arestării preventive a bărbatului trimis în judecată pentru omor şi a decis prelungirea cu încă 30 de zile. Inculpatul poate fi condamnat la 20 de ani de închisoare.

”Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Stancu Valer. În baza art. 348 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Stancu Valer, ...aflat în Arest IPJ Alba, luată prin Încheierea nr. 26/2018 a Tribunalului Alba. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu astăzi, 09.07.2018”, se afirmă în minuta deciziei de la Tribunalul Alba.

Potrivit procurorilor, la data de 16 mai 2018, în jurul orelor 12,00, între victima B.A.I. şi inculpatul Stancu Valer, care s-au întâlnit întâmplător în parcarea special amenajată a unui local din municipiul Sebeş, a izbucnit un conflict spontan în urma căruia inculpatul a lovit victima cu un cuţit, cauzându-i o leziune traumatică (plagă tăiată – înţepată toracică, cu lezarea cordului) care i-a cauzat decesul.

Localul unde a avut loc crima este cunoscut ca un loc de întâlnire al interlopilor din zonă. Conflictul dintre cei doi este mai vechi şi datează, probabil, din perioada în care ambii au fost plecaţi în străinătate. Autorul crimei este originar din comuna Pianu dar locuia de mai mulţi ani în localitatea Năvodari din judeţul Constanţa. După ce a înjunghiat victima, agresorul a fugit şi s-a predat după 3 ore la Poliţia Alba Iulia. Valer Stancu a venit însoţit de un avocat la poliţie şi a recunoscut fapta de omor.

Victima Bercuciu Adrian Alin (foto sus), de 32 de ani, a murit la puţin timp după ce a fost înjunghiat în zona inimii cu un cuţit. Tânărul s-a căsătorit în 6 mai 2018. Soţia acestuia a postat ulterior pe reţeaua de socializare Facebook următorul mesaj: ”Cu plecarea ta am pierdut tot. Te rog sa ma iei la tine soţul meu drag”. Gândurile acesteia sunt urmate de sute de mesaje de condoleanţe.

Crima nu a rămas fără urmări. În noaptea imediat următoare, cabana autorului, din localitatea Pianu de Sus, a fost mistuită de un incendiu, focul fiind pus intenţionat. Pagubele se ridică la 30.000 de lei. ”Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Unirea al judeţului Alba a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o cabană, proprietatea lui S.V. din loc. Pianu de Sus, com. Pianu de Jos. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de intervenţie Sebeş, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. Ca urmare a acestui eveniment, a ars cabana din lemn pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp în totalitate, pierderile materiale fiind evaluate la aproximativ 30.000 lei. În urma cercetărilor, s-a stabilit ca şi cauza probabilă de incendiu, folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, se susţine într-un comunicat al ISU Alba făcut public după eveniment.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie