Au escrocat o familie din Franţa cu sute de mii de euro şi au rămas fără casa din România. Hotărârea justiţiei franceze, pusă în aplicare de autorităţile din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie din municipiul Sebeş a rămas fără un teren şi o locuinţă pe care le aveau în proprietate după ce o instanţă din Franţa a decis confiscarea bunurilor în cadrul unui proces penal în care cei doi soţi au fost judecaţi pentru infracţiuni comise pe teritoriul acestei ţări.

Hotărârea Curţii de Apel din Rennes a fost recunoscută, în 12 august 2019, de către Tribunalul Alba, astfel încât cei doi soţi au rămas fără proprietăţi.

Prin hotărârea judecătorească nr. 945/2018 din 24.09.2018 a Curţii de Apel din Rennes au fost condamnaţi inculpaţii, cetăţeni români, B. V. şi B. D., astfel: inculpatul B. V. la închisoare delictuală de 3 ani, cu suspendare parţială pe o durată de un an şi cu perioadă probatorie pe un termen de doi ani; inculpatul B. D. la închisoare delictuală de 2 ani, cu suspendare totală pe o durată de doi ani şi cu perioadă probatorie de doi ani după executarea pedepsei. Ambii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, abuz fraudulos de ignoranţă sau slăbiciunea unei persoane vulnerabile pentru a o conduce la un act sau o abţinere prejudiciabilă, tentativă de extorsiune aducând prejudiciu unei persoane vulnerabile, sprijinirea unei operaţiuni de plasare, disimulare sau transformare a produsului unui delict pedepsit cu o pedeapsă mai mică de 5 ani, comise în perioada 4 martie 2011 - 26 iulie 2017 în localitatea Quimper, în dauna părţilor civile P. D. şi I. P.”, se precizează în decizia de la Tribunal, care citează hotărârea instanţei franceze.

Prin aceeaşi hotărâre, cei doi inculpaţi au fost obligaţi în solidar la despăgubiri morale şi civile, respectiv câte 3.000 euro daune morale pentru fiecare victimă şi la suma de 350.000 de euro prejudiciu material în favoarea acestora. ”În baza acestei hotărâri judecătoreşti la data de 20.12.2018 s-a emis certificatul  privind hotărârea de confiscare. Prin acesta s-a solicitat autorităţilor române să dispună confiscarea imobilului arătat mai sus, indicându-se şi faptul că anterior, prin ordonanţa de sechestru penal imobiliar, a  judecătorului de instrucţie, emisă la data de 07.02.2018 de Tribunalul de mare instanţă din Quimper şi respectiv prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba din 23.02.2018, a fost instituit sechestrul  asigurător pe acest imobil, sens în care s-a emis procesul verbal de sechestru din 19.03.2018”, se mai precizează în decizie.

S-a reţinut în esenţă că cei doi soţi au folosit manevre necinstite pentru a obţine mai mult de 350.000 de euro de la victime şi au folosit o parte din aceşti bani pentru cumpărarea terenului şi imobilului la care se referă ordinul de confiscare. În consecinţă, în baza legislaţiei privind recunoaşterea reciprocă a hotărârilor penale între statele membre U.E. Tribunalul Alba a recunoscut recunoaşte Ordinul de confiscare dispus prin hotărârea judecătorească corecţională a instanţei din Franţa în scopul recuperării daunelor produse victimelor din Franţa ale celor doi români.

Citiţi şi:

 

Licitaţie internaţională de peste 40 de milioane de euro pentru concentratul exploatat de Cupru Min în Apuseni. Câte tone vinde compania în 12 luni

 

Distanţa corectă de la care trebuie privit la televizor în funcţie de diagonala şi rezoluţia acestuia

 

Copy-paste hilar cu mesajul de bun venit de pe site-ul Primăriei Ciugud. Comuna din Alba care a investit „peste X milioane euro“ de fonduri europene

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile