Aparat RMN, lifturi şi heliport la Spitalul Judeţean Alba. Investiţiile sunt de 1,2 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Judeţean Alba a inaugurat noul aparat RMN achiziţionat prin intermediul unui credit în valoare de 4,6 milioane de lei. Totalul investiţiilor realizate se ridică la 5,5 milioane lei (aproximativ 1,2 milioane de euro).

Noul aparat RMN a fost prezentat oficial marţi, 5 octombrie 2012. Adminsitraţia spitalului a contractat un credit în valoare de 4,6 milioane de lei, pe o perioadă de şase ani, garantat de Consiliul Judeţean Alba. Noul aparat este nou, modern şi are o greutate de aproximativ 10 tone. Serviciile medicale urmează să fie decontate de Casa de Asigurări e Sănătate începând cu 1 noiembrie 2012. Până acum spitalul cheltuia 38.000 de lei pe lună cu decontarea consultaţiilor RMN la Sibiu şi cu transportul pacienţilor.

“Avem un buget suficient pentru următoarele 2 luni. Pentru cei care doresc să-și facă RMN mai repede decât pe lista de programare se poate merge în sistem de urgență, contra cost. Putem acoperi aproximativ 60 de investigații pe lună prin contractul cu Casa, iar programul de funcționare este de 12 ore”, a explicat managerul spitalului Nicoleta Coșarcă. Aceasta a precizat că în perioada următoare se vor derula activităţi de publicitate în judeţele vecine pentru aducerea de potenţiali clienţi ai aparatului.

Ion Dumitrel, Gheorghe Vieru şi Nicoleta Coşarcă

“Se pot face investigații în cazul în care computerul tomograf  nu ne aduce informațiile necesare pentru diagnostic. Se poate folosi pentru tumori cerebrale, genunchi, articulații, picior, pelvis, dar și pentru abdomen și stomac în cazul unor adenopatii, pentru umăr sau cot. Examenele sunt mai lungi decât la tomograf, durează între 15 minute și 1 oră şi depind de complexitatea investigației” a declarat medicul Dan Crainic, şeful secţiei de Radiologie. Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, a declarat că investiţiile realizate în 2012 se ridică la 10 milioane de lei şi că în 2013 se va aloca de la bugetul judeţean cel puţin aceeaşi sumă. 

Îna afară de apartul RMN, spitalul va avea patru lifturi noi şi un heliport. Lifturile au costat aproape 600.000 de lei, iar primele două vor fi instalate săptămâna viitoare. Vechile lifturi au 40 de ani. Banii au fost acordaţi tot de Consiliul Judeţean. De asemenea, în curând se va finaliza heliportul Spitalului Judeţean, amenajat pe un teren pus la dispoziţie de Colegiul Militar. Investiţia este de 200.000 de lei şi este destinată şi utilizării pet imp de noapte. 

Costul investigaţiilor la cerere:

Mai multe pentru tine:
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget