Alba: Tratamentul injectabil pentru bolnavii de cancer, doar de la farmacia Spitalului de Urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bolnavii din Alba trebuie să se prezinte cu reţeta la farmacia Spitalului de Urgenţă care va funcţiona în cadrul Ambulatoriului de specialitate din Alba Iulia. Numai că, aici nu se găsesc  toate tipurile de  medicamente recomandate de oncologi. Persoanele diagnosticate  cu cancer nu îşi mai pot procura din această lună citostaticele din farmaciile cu circuit deschis.

Printr-o decizie a Guvernului, s-a stabilit că, din această lună, singurul loc de unde pacienţii diagnosticaţi cu cancer îşi  pot cumpăra citostaticele injectabile este spitalul.Doar că , mai marii Ministerului Sănătăţii par să nu fi luat în calcul că, înainte de aplicarea legii, unităţile medicale ar fi trebuit să finalizeze procedurile de licitaţie pentru aprovizionarea cu citostatice.

Licitaţia, în derulare

„Ordinul de ministru pentru organizarea licitaţiilor a apărut în decembrie 2010, însă banii au fost alocaţi abia în februarie 2011, când noi am demarat procedura de licitaţie. Cel mai probabil va fi finalizată la sfârşitul lunii aprilie. Până atunci,  trebuie să fim chibzuiţi, să supravieţuim cu medicamentele injectabile care le avem pe stoc“, a precizat Nicoleta Coşarcă, managerul Spitalului de Urgenţă Alba.

Un lucru este sigur: bolnavii trebuie să vină, o dată la trei luni, de la zeci de kilometri, ca să-şi ridice tratamentul injectabil de la farmacia Spitalului Judeţean, care va funcţiona de miercuri, în Ambulatoriul de pe strada Muşeţelului. Unitatea medicală din Alba Iulia este singura din judeţ, acreditată în derularea programului naţional de oncologie.

Soluţia: achiziţia de urgenţă

„În farmacia spitalului se va găsi cam 90 la sută din tratamentul injectabil folosit de bolnavii de cancer. Sperăm să ne descurcăm, până la finalizarea licitaţiei şi alegerea furnizorilor de astfel de medicamente. Ne lipseşte deocamdată, tratamentul hormonal, folosit în terapia cancerului. Soluţia ar fi să le achiziţionăm în regim de urgenţă. Asta , după ce ne vom consulta şi cu reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate“, a explicat medical oncolog Răzvan Curcă,  care este şi directorul medical al Spitalului de Urgenţă Alba.

„Eu am 84 de ani şi sunt de la Câmpeni. Vă daţi seama că nu va fi o bucurie să vin cu reţeta până la Alba Iulia, ca să-mi procur tratamentul injectabil. Ne omoară cu zile, cu atâtea schimbări, azi e albă, mâine e neagră“, a declarat Iosif Oneţ, unul dintre pacienţii care face tratament cu citostatice.

„Soluţia este din punctual meu de vedere sinonimă cu selecţia naturală. Nu-i destul că suferă de o boală cumplită, ajung să mai fie şi umiliţi. Degeaba este descoperită boala la timp, dacă omului i se îngrădeşte dreptul de a se vindeca“, a adăugat şi Andreea, fiica unei paciente diagnosticate cu cancer.

Până în 2008,  era folosită aceeaşi modalitate de administrare a tratamentului injectabil pentru pacienţii medicilor oncologi. Şi atunci, oamenii mergeau zeci de kilometri până la farmacia de spital, unde inevitabil trebuiau să mai aştepte şi la rând.

Medicamentele care se administrează pe cale orală se vor găsi în continuare în farmaciile cu circuit deschis, care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. În Alba, anul trecut, au primit tratament prin programul naţional  de oncologie 1.063 de persoane. Suma alocată prin Casa de Asigurări de Sănătate a fost de aproape 12 milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea