ALBA Fost primar al comunei Mihalţ condamnat definitiv la închisoare pentru fraudă din fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Fostul primar al comunei Mihalţ a fost condamnat definitiv, joi, 4 octombrie, de Curtea de Apel Alba Iulia pentru fraudă din fonduri europene. Ioan Toma Cârnaţ, în prezent consilier local, a primit 6 luni de închisoare cu suspendare.

“În urma soluţionării recursului formulat în dosarul penal în care a fost trimis în judecată Cârnaţ Toma Ioan (referent în cadrul Primăriei Mihalţ şi preşedinte al Asociaţiei de Păşunat şi a Crescătorilor de Animale ,,Târnava ” Mihalţ, la data săvârşirii faptelor) Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat decizia definitivă prin care a menţinut condamnarea inculpatului (dispusă de instanţa de fond Judecătoria Blaj) la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunilor de: folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor şi fals material în înscrisuri oficiale”, se afirmă într-un comunicat de presă al Curţii de Apel Alba Iulia.

Toma Cârnaţ este fost primar PSD al comunei Mihalţ în perioada 2000 - 2004. Potrivit sentinţei definitive trebuie să plătească şi suma de 145.434 lei (echivalentul a aproximativ 33.635 de euro) către Centrul judeţean Alba al APIA.

Potrivit anchetatorilor, la data de 12 mai 2011, inculpatul Cârnaţ Toma Ioan, în calitate de preşedinte al Asociaţiei de Păşunat şi a Crescătorilor de Animale ,,Târnava ”, în numele acestei asociaţii, a solicitat Agenţiei de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A) - Centrul Judeţean Alba cererea unică de plată şi plăţi de agro-mediu pentru anul 2011 pentru suprafaţa de 794,66 hectare de păşune. În susţinerea cererii sale, Cârnaţ a prezentat un contract falsificat de închiriere a păşunii respective de la Primăria Mihalţ, contract pe care inculpatul a falsificat semnătura primarului comunei Mihalţ.

Toma Cârnaţ mai este judecat într-un dosar similar aflat în prezent la instanţa de fond, Judecătoria Blaj.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi