Zicu, omul decisiv

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bănăţenii au continuat ieri seria amicalelor, de data aceasta adversar fiindu-le ACU Arad, o modestă echipă din Liga a II-a. Elevii lui Duşan Uhrin jr s-au impus la limită, printr-un gol marcat de Zicu din penalty. Mijlocaşul a demonstrat astfel ceea ce tehnicianul ceh a spus, într-un interviu acordat „Adevărului" în urmă cu câteva zile, şi anume că este un fotbalist exponenţial pentru timişoreni.

În formula de start a alb-violeţilor şi-au făcut simţită prezenţa şi ultimele două achiziţii, fundaşii Sorin Ghionea şi Nikola Ignatijevici. Ex-stelistul, dar şi fostul jucător al Stelei Roşii din Belgrad au avut intervenţii sigure, ce-i drept şi-n faţa unor adversari modeşti. În ultimele minute ale partidei, Nikolici s-a accidentat şi a fost înlocuit. 

1 - 0

Poli Timişoara (în prima repriză): Pantilimon - Luchin, Ghionea, Cisovsky, Ignatijevici - Rocha, Alexa, Tameş, Zicu - Axente, Magera.
Poli Timişoara (în a doua repriză): Pantilimon - Luchin, Ghionea, Scutaru, Ignatijevici - Rocha, Alexa, Goga, Zicu - Ricketts, Nikolici.
Gol: Zicu (20)
ACU Arad (locul 13 în liga a doua din România)
Partida s-a disputat la Jimbolia, judeţul Timiş.