Ziaristii - meseria lor e riscul

Rapirea celor trei ziaristi romani aflati in Irak ne-a inscris printre tarile ai caror gazetari platesc un tribut adesea foarte mare exercitandu-si meseria si dorind sa-si informeze cat mai bine

Rapirea celor trei ziaristi romani aflati in Irak ne-a inscris printre tarile ai caror gazetari platesc un tribut adesea foarte mare exercitandu-si meseria si dorind sa-si informeze cat mai bine cititorul, ascultatorul ori pe cei care privesc la televizor. Indiferent de deznodamantul sau, pe care il dorim rapid si fericit, evenimentul respectiv a atras din nou atentia asupra insecuritatii si violentei din Irak, tara pe care presedintele Traian Basescu a vizitat-o incognito, in aceeasi zi fatidica pentru cei trei gazetari romani. Imbracat intr-o tinuta de lupta, contrastand cu costumul si cravata lui John Major ori Alexander Kwasniewski, cand au fost si ei pe acele meleaguri, seful statului roman n-a transmis un mesaj linistitor irakienilor de rand, supusi zilnic unei enorme presiuni psihice si chiar fizice, prin valul de atentate, schimburi de focuri, sabotaje economice de proportii, criza de alimente si combustibili (intr-o tara mare producatoare de petrol si in care, acum cinci, sase ani, cu echivalentul unui dolar se achizitionau sute de litri de benzina ori motorina!). Altfel zis, rapirea celor trei gazetari din Romania a reactualizat mesajul ultimativ adresat strainilor de unele grupari de mare impact din aceasta tara, care le cereau sa stea la ei acasa, sa-i lase pe irakieni in pace sa-si rezolve ei insisi multele si gravele probleme pe care le au. Aparute in Irak precum ciupercile dupa ploaie dupa incheierea oficiala a razboiului, respectivele grupari au ca reper acel ultimatum, dar, de regula, ideologic sunt total diferite. In schimb, au in comun rapirile de straini: fie ei angajati ai unor firme nu numai locale ce au contracte in Irak, fie gazetari. Adesea, in schimbul eliberarii lor, s-au cerut sume consistente de bani si sunt semnale ca s-au si obtinut. Dar nu sunt putine situatiile in care ostaticii au comunicat prin casete video ori audio ca rapitorii solicita retragerea trupelor americane, engleze ori italiene etc. A fost, de pilda, cazul americanilor Jack Hensley, Eugene Amstrong si al englezului Kenneth Bigley, care au fost decapitati, desi apelurile lor catre conducerile statelor lor au fost patetice, dar infructuoase. Un capitol aparte, cu un impact de proportii asupra opiniei publice, il reprezinta rapirile de gazetari, cu finaluri adesea tragice. Suntem foarte departe de razboiul din Vietnam, cand ziaristii au fost ucisi ori raniti din greseala, ca si de conflictul din Liban, cand a inflorit, de fapt, industria rapirilor, ostaticii fiind, totusi, eliberati in final, dupa detentii prelungite. Pentru italianca Oriana Fallaci, reportera frenetica azi in varsta de 75 de ani, ranile capatate in Delta Fluviului Mekong (Vietnam) ori in marea piata din Ciudad de Mexico, atunci cand autoritatile au pus mitralierele pe studentii demonstranti, par episoade romantice in comparatie, de pilda, cu recenta decapitare in Irak a ziaristului italian Enzo Baldoni, de la revista "Diario". Altii au fost impuscati in cap cu sange rece, asa incat, in 2004, cu cei 23 de gazetari si 16 auxiliari ucisi, Irakul a fost cel mai periculos loc de pe glob pentru exercitarea meseriei de ziarist. Fireste, in atare imprejurari, nu poti sa nu evoci legitimitatea indemnului adresat ziaristilor francezi de presedintele Jacques Chirac, care le cerea insistent sa nu se mai deplaseze in Irak. Fanatismul gruparilor care rapesc a devenit legendar, acestea nu au nici limite, iar criteriile dupa care iau ostatici sunt absolut stranii, asa incat e mai mult decat indreptatita intrebarea "cine e cu adevarat in spatele lor?" De altfel, cum se poate explica rapirea, la 5 ianuarie, a ziaristei Florence Aubenas de la publicatia de stanga "Liberation", dintr-o tara, Franta, care n-a sustinut invadarea Irakului si nu participa cu trupe in actuala coalitie, iar ziarul respectiv n-a menajat deloc actiunea Administratiei Bush? La fel in cazul italiencei Giuliana Sgrena, de la ziarul de stanga "Il Manifesto", care critica extrem de dur si foarte constant prezenta soldatilor din "Peninsula" in Irak, ca si stransa alianta Berlusconi-Bush. Cum ne aflam pe taramurile celor 1000+1 de nopti, ar trebui spus ca sunt intrebari cu duiumul pe seama realitatilor si mai ales a dedesubturilor lumii irakiene de astazi. Plecati in misiune in tara de pe malurile Eufratului si Tigrului, gazetarii trebuie sa-si aminteasca o vorba care, in anii '50, circula prin redactiile marilor ziare americane, si potrivit careia "daca vreti sa traiti mult, nu va faceti ziaristi!". Ea pornea de la un studiu stiintific, ce arata ca bolile de inima fac ravagii indeosebi printre gazetari. Mai nou, experienta ziaristilor trimisi in Irak a modificat radical acea realitate, inlocuind-o cu o alta ce aminteste de practicile evului mediu si de titlul cartii unui cascador celebru: "Meseria mea e riscul"...