WikiLeaks: O firmă românească a vândut Libiei circa 100.000 de Kalaşnikovuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O telegramă diplomatică publicată de WikiLeaks arată că o formă românescă a vândut Libiei arme automate, după ce Londra a refuzat să dea licenţă de export unei firme britanice, de teamă că armele ar putea ajunge la grupări rebele din Ciad şi Sudan.

Telegrama a fost redactată de ambasada americană la Tripoli şi este datată 6 noiembrie 2008. Pitrivit documentului, circa 130.000 de arme automate Kalaşnikov ar fi trebuit să fie vândute Libiei de către firma britanică York Guns. Guvernul britanic a decis, însă, pe 30 octombrie 2008 să nu acorde licenţă de export, temându-se că armele ar putea ajunge în zone sensibile, precum Ciad sau Sudan.

Potrivit notei diplomatice publicată de WikiLeaks, Muhammad el-Obeidi, un om de afaceri libian care are legături cu regimul lui Muammar Khadafi, ar fi fost însărcinat să ajute la facilitarea achiziţiilor pentru Jafl al-Khamis (Brigada Khamis), o unitate a forţelor speciale condusă de Khamis Khadafi, unul dintre fiii liderului libian. Acesta declara pe 23 octombrie că a semnat un contract cu o companie românească (NFI), pentru exportarea din România în Libia a 100.000 de arme automate de tip AK-47. Contractul ar fi fost semnat la Paris.

El-Obeidi nu a precizat dacă armele urmau să fie folosite în Libia sau re-exportate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!