Vremea în weekend va fi caldă, cu temperaturi de până la 15 grade Celsius

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123 RF

Vremea în weekend va fi în general caldă, cu temperaturi mai mari decât ar fi normal pentru această perioadă. Sâmbătă, de Bobotează, maximele vor fi între 8 şi 14 grade Celsius, iar duminică temperatura va atinge şi 15 grade în Bucureşti. Cerul va fi mai mult înnorat în general, dar vor fi precipitaţii de scurtă durată în nord şi va fi prezentă ceaţa.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, sâmbătă, de Bobotează, vremea se va încălzi uşor, astfel că vor fi între 8 şi 14 grade Celsius, mai scăzute în zona montană. Cerul va fi variabil în cea mai are parte a ţării, însă în nord şi nord est vor fi ploi slabe cantitativ şi de scurtă durată. Noaptea, temperaturile vor scădea sub zero grade doar în centrul, în zona intracarpatică şi în nord-estul ţării, însă va predomina ceaţa în special în zonele joase de relief.

Duminică, temperaturile vor mai creşte puţin, ajungând la 15 grade în sudul ţării, însă cerul va fi mai mult noros, aducând precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare la munte, unde va fi şi ceaţă. Minimele se vor situa între -1 şi 6 grade.

În Capitală, începând de sâmbătă vremea va fi frumoasă, cu temperaturi maxime de 14 grade. Vântul va sufla slab şi moderat, iar noaptea va aduce o temperatură de un grad. Duminică vor fi în jur de 15 grade, cu cer senin şi vânt slab, iar minima nu va coborî sub zero grade Celsius.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică