Vreme rece până săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meterologii spun că vremea va fi rece în următoarele zile. Astăzi, cerul va fi mai mult noros, iar în estul extrem şi în sud-estul ţării va ploua.

Prognoza arată că vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări izolate, mai ales în Banat, Dobrogea şi la munte. „Dacă pe parcursul zilei în regiunile intracarpatice vor mai fi 16 grade Celsius, pentru regiunile extracarpatice vremea se menţine rece, cu temperaturi de 2 grade Celsius în Nordul Moldovei şi de cel mult 12-13 grade în restul teritoriului", a spus Teodora Cumpănaşu, meteorologul de serviciu.

Temperaturi scăzute se vor menţine atât în weekend, cât şi în primele două zile ale săptămânii viitoare, când temperaturile maxime vor urca până la 12 grade. „Sunt valori termice mai scăzute decât în mod obişnuit, în Moldova vor fi cu 8-9 grade mai puţin decât normalul perioadei. Treptat şi nopţile vor fi din ce în ce mai reci, iar dimineaţa vor fi minime de maximum 2 grade", a mai spus specialistul. Vremea se va ameliora în cea de-a doua parte a săptămânii viitoare, când temperaturile vor urca la 15-16 grade Celsius.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil