VIDEO Experiment unic în România: Marea Neagră văzută de la 35.000 de metri altitudine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revista Știință&Tehnică a realizat un experiment unic în România, lansând cu succes un balon de înaltă altitudine la granița dintre atmosferă și spațiul cosmic. Aerostatul Știință&Tehnică a atins altitudinea record de 35.304 metri, stabilind un record pentru România și Europa Centrală și de Est. Totodată, cu ajutorul unei camere foto din nacelă, Știință&Tehnică a realizat, în premieră, fotografii spectacul

Lansarea balonului cu heliu a avut loc sâmbătă, 15 octombrie, la ora nouă și cinci minute, dimineața, la 10 km de Mizil, la granița dintre județele Prahova și Buzău.

Imediat după lansare, o echipă S&T formată din inginerul în tehnologii spațiale Florin Mingireanu, membrii clubului de radioamatori YO3KSR și redacția revistei a pornit în urmărirea aerostatului.

Balonul a atins 35.304 metri, altitudine record pentru Europa Centrală și de Est, la 108 minute după lansare, apoi a explodat, iar la ora 11.20 nacela a căzut cu ajutorul unei parașute pe un câmp din apropierea satului Agaua din Brăila, fiind recuperată două ore mai târziu.


Întregul zbor a fost fotografiat și filmat cu ajutorul echipamentului foto-video din nacelă, echipa Știință&Tehnică obținând în premieră imagini spectaculoase cu Delta Dunării și Marea Neagră văzute din stratosferă.

Un amplu fotoreportaj despre experiment, precum și numeroase fotografii uimitoare vor fi publicate în ediția următoare a revistei Știință&Tehnică, care apare pe piață pe 7 noiembrie.

Vezi aici primul clip video realizat din stratosferă

Galerie foto

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu