VIDEO Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein: „Deveselu, un loc foarte bun pentru a-ţi amplasa rachetele”
0Diplomatul american a declarat, pentru „Adevărul”, că a vizitat Deveselu, locul unde vor fi amplasate elemente ale scutului american antirachetă. Întrebat ce impresie i-a lăsat orăşelul, ambasadorul a răspuns: „E un loc foarte bun pentru a-ţi amplasa rachetele”.
Potrivit diplomatului, din punct de vedere strategic, e locaţia perfectă. „E o fostă bază aviatică, cu mult spaţiu gol în jurul ei, e sigură, nu e în apropierea niciunui oraş foarte mare, aşa că protejarea ei e destul de uşoară”, a explicat el. Mark H. Gitenstein a precizat şi că SUA vor acoperi toate costurile necesare instalării scutului antirachetă.