VIDEO 300 de persoane au alergat la crosul „Click! Sănătate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică dimineaţă, ora 10.00, Piaţa Charles de Gaulle. Aici a fost punctul de start al crosului toamnei, organizat de revista „Click! Sănătate“.

Peste 300 de puşti, părinţi şi bunici au alergat pentru sănătate şi au fost răsplătiţi cu premii. Chiar dacă nu a trecut linia de sosire printre primii, Despina Petre este unul dintre oamenii care i-au lăsat cu gura căscată pe toţi cei care au alergat la cros.

La cei 90 de ani ai săi, Despina e mai energică decât un elev de liceu. Aleargă câte patru kilometri pe zi pentru a se menţine în formă şi „pentru a ţine bolile la distanţă". „N-am fost niciodată la doctor, n-am avut nevoie. Organismul meu a găsit mereu resurse pentru a se regenera şi vindeca. Nu vreau să mor, aşa că alerg căci asta înseamnă sănătate curată", ne-a mărturisit femeia. 

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Întrebat ce a mâncat la dineul de stat, Donald Trump a răspuns abrupt: ”Ce naiba ne-au servit ei acolo”. Cum s-a simțit în UK
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Estonia a publicat o hartă cu traiectoria de zbor a avioanelor de vânătoare rusești. Piloții ruși au ignorat semnalele avioanelor NATO
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești