Viceprimarul din Joseni, ucis de iubit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Robert Lorincz (31 de ani - foto) l-a ucis pe Csala Zsolt (42 de ani), viceprimarul comunei harghitene Joseni, în urmă cu două luni.

Conform anchetatorilor, mobilul crimei ar fi avut o latură sexuală şi una patrimonială. Astfel a fost spulberată ipoteza iniţială conform căreia Csala Zsolt ar fi fost ucis ca urmare a unei reglări de conturi a membrilor „mafiei lemnului" din zonă.

Citiţi şi:

Viceprimarul din Joseni, ucis după 11 ani în fruntea Primăriei

Dosarul viceprimarului din Joseni, Csala Zsolt - verdict: crimă!

Localnicii din Joseni ştiau despre amiciţia dintre cei doi, însă nu bănuiau că între ei există şi o poveste de dragoste. Viceprimarul era căsătorit şi avea doi băieţi, iar Robert Lorincz era şi el cunoscut ca fiind un familist convins. Cei doi se ştiau din copilărie.

De altfel, şi anchetatorii au aflat despre relaţia dintre ei după ce criminalul a recunoscut fapta şi a explicat motivul. El devenise suspect pentru că, la începutul anului, fusese văzut certându-se cu Csala Zsolt pentru un teren, chiar în sediul Primăriei Joseni. Criminalul a fost arestat preventiv, ieri, pentru o perioadă de 29 de zile.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur