Vicepremierul, obligat să-şi "înghită" comunicatul de protest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vestea că este cercetat de DNA a căzut ca un trăsnet asupra vicepremierului George Copos, care a sosit în grabă la Palatul Victoria, pentru a stabili cu stafful său ceea ce este de făcut. Sub

Vestea că este cercetat de DNA a căzut ca un trăsnet asupra vicepremierului George Copos, care a sosit în grabă la Palatul Victoria, pentru a stabili cu stafful său ceea ce este de făcut.
Sub presiunea jurnaliştilor, vicepremierul a conceput un comunicat în care declara, printre altele: "Consider firesc ca organele abilitate ale statului să îşi facă datoria, să clarifice orice aspect asupra căruia există o cât de mică îndoială. Dacă găsesc ilegalităţi, să le sancţioneze. Dacă nu, aştept scuze din partea celor care au declanşat această investigaţie. Personal, nu am nici o emoţie, nici o teamă şi nici o îndoială referitoare la rezultatele investigaţiilor.() Stau la dispoziţia organelor abilitate ale statului şi sunt gata să renunţ la imunităţile de care dispun, ca senator şi membru al guvernului." Surse din Palatul Victoria ne-au declarat că, iniţial, documentul era tipărit pe o foaie cu antetul guvernului. Auzind de această intenţie, oamenii din apropierea premierului s-au dus în grabă pentru a opri distribuirea comunicatului cu antetul Executivului. Au reuşit să o oprească pe asistenta de la cabinetul lui Copos la lift, iar hârtiile au fost recuperate şi distruse. Ulterior, declaraţia lui George Copos a fost transmisă numai în versiune electronică către câteva emailuri ale redacţiilor de ştiri, "curăţată" de însemnele guvernului. Sursele ne-au mai dezvăluit că Tăriceanu şi Copos, deşi erau amândoi în aceeaşi clădire, au vorbit doar la telefon. Se pare că primul-ministru i-a cerut vicepremierului să-şi rezolve problemele de afaceri în alte locuri decât la Palatul Victoria, pentru a nu lega cercetarea penală a DNA de activitatea Executivului. George Copos şi-a anulat toate întâlnirile publice pe care le avea ieri în program, iar consilierii săi nu au vrut să dezvăluie dacă a venit sau nu la serviciu, ca într-o zi normală de lucru.
Loteria Română precizează că, în cursul anului 2004, au fost achiziţionate de la firma Ana Electronic un număr de 38 de spaţii comerciale cu suprafaţa totală de 6.786 mp, la preţul de 746 Euro/mp. Valoarea totală a tranzacţiei a fost de 5,1 milioane euro. "Toată documentaţia referitoare la această tranzacţie a fost controlată în mai multe rânduri de organele de specialitate abilitate, actele întocmite în urma acestor controale arătând că legislaţia a fost întocmai respectată şi că nu se reţin fapte de natură penală", se arată într-un comunicat la Loteriei Române.

Mai multe pentru tine:
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Cum s-a instaurat prima dictatură a României moderne. Unul dintre cele mai controversate personaje din istorie și moștenirea sa de coșmar
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Cum reușește Republica Moldova să își țină IT-ştii acasă. "Salariul mediu în IT este de 2.500 de euro, de trei ori peste media pe economie”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie