Vestitorii Raiului

Când vezi puhoaiele de promisiuni care se prăvălesc asupra electoratului mai ceva ca roadele parfumate ale toamnei, mai că-ţi vine să declari România ţara bunăstării universale. Politicieni

Când vezi puhoaiele de promisiuni care se prăvălesc asupra electoratului mai ceva ca roadele parfumate ale toamnei, mai că-ţi vine să declari România ţara bunăstării universale. Politicieni de toate culorile şi de toate seminţiile ne promit salarii ca-n Germania, ne toarnă autostrăzi şi în sufragerie, ne împart mici cu muştar şi cu berică. Vorba aia, ca-n „Ţiganiada”: O, ce sântă şi bună tocmeală! / Mânci cât vrei şi bei făr’ osteneală.

Întrebarea e: îi mai crede cineva pe vestitorii Raiului pe Pământ? Eu, unul, nu-i dau votul celui care-mi promite mai mult. Pur şi simplu, îl cred un demagog care încearcă să mă înşele. Iar această neîncredere nu e din vina mea, ci dintr-a lor, cei care m-au minţit de prea multe ori. Unii s-ar putea să fie bine intenţionaţi, să vrea cu adevărat să facă 1.000 de kilometri de autostradă pe mandat, ba chiar să aibă soluţii pentru asta. Dar cum poţi face diferenţa între un politician serios şi un şarlatan?

De aceea, prefer să mă ghidez după alte criterii, nu după promisiuni. Mă interesează strategii, viziuni, proiecte, nu bla-bla-bla, bla-bla-bla.

Mult mai simplu este când te trezeşti că-ţi cer votul actuali sau foşti dregători. Pe ăştia ai de unde-i apuca - ori îi ştii că-s oameni de cuvânt ori le transmiţi peste pârleaz: măi, pezevenghiule, nu mi-ai mai promis tu şi data trecută că bagi curent în sat şi asfalt pe uliţă? Unde-i curentu’? Unde-i asfaltu’? Valea, că pun câinii pe tine!