Văcăroiu vrea sancţionarea senatorilor care chiulesc
0Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a anunţat că va convoca săptămâna viitoare comisia pentru Regulament pentru a introduce câteva sancţiuni pentru senatorii care lipsesc de la
Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a anunţat că va convoca săptămâna viitoare comisia pentru Regulament pentru a introduce câteva sancţiuni pentru senatorii care lipsesc de la şedinţele de plen, în condiţiile în care din lipsă de cvorum şedinţa de azi a fost suspendată.
Văcăroiu a apreciat că singura soluţie pentru a-i obliga pe senatori e să le taie acestora din indemnizaţie, adică la un salariu de 45 de milioane ROL lipsa de la o şedinţă ar echivala cu 1.5 milioane sancţiune. "Altceva ce pot să fac? Absenţele sunt şi pentru mine, ca preşedinte, o problemă", a adăugat Văcăroiu. El a spus că la găsirea explicaţiilor senatorii sunt deja specialişti: în jur de 10-15 sunt plecaţi în străinătate, fie în deplasări externe, fie ca europarlamentari, alţii spun că au soacra bolnavă. "Cred că am să trec puţin peste Regulament, trebuie să introducem nişte amendamente privind sancţiunile", a mai spus el.
Şedinţa Senatului a fost suspendată azi de Văcăroiu, când ordinea de zi a ajuns la legile organice, ce necesită prezenţa a 69 de senatori. În sală, spre sfârşitul şedinţei erau prezenţi în jur de 50 de senatori. Dimineaţă, înainte de intrarea pe ordinea de zi, senatorii s-au certat din cauza absenţelor. Propunerea preşedintelui Senatului ca ziua de luni să fie nelucrătoare pentru ca aleşii să meargă în circumscripţii la deschiderea noului an şcolar a stârnit proteste tocmai pe fondul absenţei senatorilor din sală. Liderii de grup ai PNL şi PRM, Puiu Haşotti şi Gheorghe Funar au spus că grupurile pe care le reprezintă nu sunt de acord cu această propunere. "Constatăm că marea majoritate a colegilor noştri chiulesc. Credeţi că nu vor chiuli şi luni de la deschiderea anului şcolar?", s-a întrebat Funar. "Aş fi fost de acord cu dvs dacă grupul dvs ar fi fost prezent", a spus ironic, Văcăroiu. La final, senatorii prezenţi au decis prin vot: 38 pentru, 16 împotrivă şi 9 abţineri, ca ziua de luni să fie dedicată totuşi activităţii în teritoriu.
Înainte de a suspenda şedinţa, Nicolae Văcăroiu i-a trimis pe colegii săi la şcoală, să înveţe cum se respectă legile şi regulile.