"Vacante pe patru roti"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

In cadrul editiei din aceasta primavara a Targului National de Turism, CMB Travel a lansat, in premiera pe piata romaneasca un nou produs - "Vacante pe patru roti". Astfel, cei care vor sa

In cadrul editiei din aceasta primavara a Targului National de Turism, CMB Travel a lansat, in premiera pe piata romaneasca un nou produs - "Vacante pe patru roti". Astfel, cei care vor sa calatoreasca prin Europa la volanul unei masini nu trebuie decat sa decida ce tari doresc sa viziteze si cat timp aloca pentru excursie. Pentru a evita calatoriile prea lungi, exista varianta combinata Fly & Drive, ce presupune deplasarea cu avionul pana la destinatia aleasa si inchiriere de masini la destinatie. Informatiile din catalogul "Vacante pe patru roti" sunt oferite gratuit celor ce au ales sa calatoreasca cu CMB. Catalogul prezinta o serie de circuite standard prin cateva dintre cele mai solicitate tari europene, cum ar fi: Italia, Franta, Grecia, Elvetia, Austria, tarile din grupul Benelux, Ungaria, Cehia, Slovacia, Danemarca, Norvegia, Suedia. La cererea turistului poate fi construit oricare alt circuit, inclusiv cele combinate intre diferite destinatii. Circuitele tin cont nu numai de timpul pe care turistii il au la dispozitie, ci si de bugetul pe care il aloca pentru petrecerea vacantei. Flexibilitatea programului, dar si a pretului, este oferita de acordurile incheiate de CMB cu peste zece mii de hoteluri din Europa, de toate categoriile. Informatiile sunt grupate in patru categorii de pachete distincte. Pentru fiecare destinatie, o data cu catalogul este oferit un pachet de informatii - Info Utile. Este vorba de informatii generale, cat si de cele cu specific, necesare calatoriei cu automobilul: suprafata tarii, populatia, limba oficiala, religie, ora GMT, sezonul optim pentru vacante, informatii despre moneda, despre reteaua de drumuri, informatii privind taxele de drumuri si autostrazi, privind viteza, reguli de circulatie, alimentarea cu carburanti, parcarea, ajutorul medical de urgenta, numere de telefon pentru situatii de urgenta, formalitati de viza (daca este cazul), formalitati de trecere a frontierei etc. Pentru fiecare circuit auto sunt oferite, la alegere, alte trei tipuri de pachete de informatii suplimentare. Descrierea traseelor si indicatiile de orice natura sunt in limba romana. Pachetele superioare includ si informatiile din pachetele inferioare. De exemplu, pachetul Info Standard contine: calculul rutei alese (nr. km) in varianta optima pana la destinatie. Se tine cont de semnele de circulatie, dar si de detaliile tehnice ale automobilului (consum de carburant). Pachetul superior INFO DE LUXE cuprinde descrierea traseului pe etape prestabilite (pe zile sau pe distante prestabilite), cu indrumari in limba romana si harti. La cerere, se poate furniza, in acelasi fel, descrierea traseului pentru un itinerariu intre un punct de referinta (oras, adresa, ruta) si un obiectiv de vizitat, neinclus neaparat in program, situat la o distanta intre 1 km si 100 km fata de punctul de referinta. Turistul poate obtine informatii suplimentare, cum ar fi posibilitatea de a ajunge la cea mai apropiata plaja, un anume restaurant, parcare, centre comerciale, gara, punct de informare turistica, baruri, discoteci, parcuri de distractie etc. Pachetul INFO FULL OPTIONS contine, in plus fata de celelalte pachete, posibilitatea calcularii si tiparirii traseului optim, cu indrumari in limba romana, de la un anumit punct de referinta (oras, adresa, ruta), pana la cel mai apropiat sau intr-un anume loc, cum ar fi: port de ambarcatiuni, dealer auto, agentie de inchiriat masini, aeroclub, aeroport, centru de conferinte, teren de golf, zona industriala etc. Iata care sunt preturile catorva dintre circuitele propuse de CMB Travel, cu sediul in Bucuresti, B-dul Nicolae Balcescu nr. 20, tel./fax: 210.54.64; 210.52.44: Orase imperiale (Budapesta, Viena, Praga, Bratislava), 9 zile - 8 nopti, cazare in camera dubla, cu mic dejun, hoteluri de 3 stele, asigurare medicala - 261 dolari/persoana; Franta, 14 zile, 13 nopti, cazare in dubla, cu mic dejun, hoteluri 2-3 stele, asigurare medicala, carte verde - 475 dolari/persoana; Italia - 13 zile, 12 nopti, cazare in dubla, cu mic dejun, hoteluri 2-3 stele, asigurare medicala, carte verde, pachet informatii turistice - 495 dolari/persoana; Europa (Ungaria, Austria, Germania, Franta, Spania, Italia) - 22 zile, 21 nopti, aceleasi servicii in hoteluri de 2-3 stele, asigurare medicala - 949 dolari/persoana. In urmatoarele numere ale paginii "Ghidul turistului" vom prezenta cateva circuite prin Europa, traseul pas cu pas, serviciile oferite si pretul acestora.