Vacantarea României

însă nu s-a găsit forţă de muncă. Învăţământul românesc, însă, pregăteşte mult mai mulţi absolvenţi decât se cere pe piaţă. Dintre elevii care termină şcolile de arte şi

însă nu s-a găsit forţă de muncă. Învăţământul românesc, însă, pregăteşte mult mai mulţi absolvenţi decât se cere pe piaţă. Dintre elevii care termină şcolile de arte şi meserii, doar un sfert îşi găseşte de lucru, iar în ceea ce priveşte învăţământul superior, în toate domeniile de pregătire universitară e inflaţie. Facultăţile cu profil economic, juridic sau agricol scot anual de cinci ori mai mulţi studenţi decât se cere pe piaţa muncii, medicina şi farmacia dau de patru ori mai mulţi absolvenţi decât necesarul de posturi din domeniu, iar filologia dă de 13 ori mai mulţi absolvenţi decât au nevoie angajatorii.
O concordanţă perfectă între oferta universităţilor şi cererea de pe piaţa muncii nu poate fi posibilă într-o economie de piaţă, unde joburile se ocupă prin competiţie, dar la noi totuşi decalajele sunt prea mari. La acestea se mai adaugă şi slaba pregătire oferită de mediul universitar românesc. Mai bine de jumătate din absolvenţi recunosc că studiile nu i-au pregătit deloc pentru carieră. Multe din universităţi menţin în planurile de învăţământ cursuri de pe vremea lui Pasvante Chioru', care nu mai au absolut nicio utilitate în faţa angajatorilor. Sunt cursuri importante, însă, pentru domnul rector sau pentru domnul decan, care trebuie să menţină normele didactice pentru pile. Învăţământul românesc continuă să funcţioneze în baza unor comenzi dintr-o economie centralizată şi nu a reuşit să adapteze cursurile şi specializările la noua realitate economică.
Dincolo de hibele sistemului educaţional, fiecare promoţie are şi elite, care, din păcate, îşi iau lumea în cap. Performerii, fie că au studii medii, fie că au studii superioare, preferă să lucreze în Occident pe salarii de patru-cinci ori mai mari decât la noi. Sondajele recente făcute în rândul tinerilor arată că, pe lângă pachetul salarial, joburile occidentale sunt preferate şi datorită respectului faţă de angajat. Deşi e o ţară săracă, România pregăteşte resurse umane pentru ţările bogate. Nimeni nu se poate opune planurilor de viaţă ale tinerilor şi nu îi poate condamna că pleacă la muncă în străinătate, atâta timp cât la noi nu există posibilitatea de a fi apreciaţi la adevărata lor valoare.
Criza resurselor umane din România e adâncită de emigraţie, pe de o parte, şi de cei care au diplomă de carton şi pregătire ioc, pe de altă parte. O primă soluţie la această criză a apărut, dar nu aparţine autorităţilor române, ci vine de pe tărâm asiatic. La Bacău, de pildă, sunt aşteptate la muncă, în confecţii, peste o mie de chinezoaice, în condiţiile în care în judeţ sunt peste 5.500 de femei şomere. Muncitoarele asiatice au calificare superioară băcăuancelor şi sunt dispuse să lucreze pe salarii mici. Dacă România continuă să se vacanteze din punct de vedere al locurilor de muncă, avem toate şansele să găzduim tabere de muncitori congolezi sau chiar de talibani.