Unul din cinci liceeni, vizat de traficanți. La ce vârstă este pragul critic. Datele studiului prezentat la Cotroceni

Doi din zece adolescenți care au răspuns la un chestionar afirmă că li s-au oferit droguri în ultimul an. Iar peste 70% cred că ar putea găsi substanțe care dau dependență cu ușurință. Iar fereastra în care riscul este cel mai ridicat — acea perioadă în care un copil este cel mai vulnerabil — se deschide exact atunci când el trece de la gimnaziu la liceu, adică între clasa a VIII-a și a IX-a. Sunt datele unui studiu prezentat la Palatul Cotroceni, în cadrul mesei rotunde ,,Adicțiile la copii și adolescenți". Factori decidenți, psihologi, experți în politici publice antidrog și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale au discutat împreună despre ce poate face România mai bine pentru a ne proteja copiii. Și dincolo de pericolul drogurilor, un alt fenomen, aflat în strânsă legătură, se face simțit: chiar dacă sunt înconjurați de grup, copiii și adolescenții se simt de multe ori singuri. 

Cea mai sensibilă perioadă

Trecerea de la gimnaziu la liceu este, pentru majoritatea adolescenților, unul dintre cele mai vulnerabile momente ale vieții: un mediu nou, identitate în formare, presiunea examenelor și a așteptărilor părinților, dorința acută de integrare. Exact în această perioadă, arată studiul prezentat la Cotroceni de sociologul Dan Petre, riscul de debut al comportamentelor adictive atinge cel mai înalt nivel. Cercetarea a cuprins aproape 1.900 de elevi din șase licee. Psihologul Sorina Brif, care a participat la dezbatare, spune:

,,Copilul lasă în urmă un mediu cunoscut, un grup de prieteni consolidat, o ierarhie în care știa unde se află. Intră într-un loc nou unde totul e de demonstrat din nou: locul în grup, valoarea, curajul. Cercetarea lui Dan Petre a arătat ceva esențial: consumul apare predominant din două extreme de familie:  neglijare și lipsă de resurse, pe de o parte, și familii foarte înstărite dar emoțional absente, pe de altă parte. Ce au în comun? Copilul care nu se simte văzut acasă. Iar la 14-15 ani, nevoia de a fi văzut e aproape fizică. Substanța sau jocul de noroc oferă exact asta, o senzație rapidă de apartenență, de control, de a fi cineva în ochii grupului".

Cifrele pe care ar trebui să le știe orice părinte

Studiul prezentat a mai arătat și că  22% din elevi declară că li s-a oferit în ultimul an o substanță interzisă (de la canabis la etnobotanice și droguri sub formă de pastile), iar 14% spun că au folosit deja una.

,,Dar datele care m-au lovit cel mai tare nu sunt cele despre consum sunt cele despre starea mintală și despre singurătate", spune psihologul Sorina Brif. 

Potrivit studiului, 68% dintre elevi s-au simțit îngrijorați, 59% tensionați, 44% triști sau deprimați, 46% au probleme cu somnul. Și când au o problemă serioasă, 66% apelează la un prieten de aceeași vârstă, 65% la un adult din familie, dar doar 31% la un profesionist în sănătate și doar 11% la un adult din școală.

,,Consilierii școlari sunt percepuți ca formali, pasivi, nesiguri, există chiar experiențe în care tinerii care și-au deschis sufletul s-au simțit trădați după ce consilierul a discutat cu familia sau a bârfit despre ei. Iar un adolescent care nu are unde să ceară ajutor fără să se teamă de consecințe nu dispare….. găsește altundeva", atrage atenția psihologul. 

Apel la dialog și discuții sincere cu copiii a făcut și Mirabela Grădinaru, cea care a organizat evenimentul: 

"Fiţi atenţi la tăceri, nu doar la cuvinte, la retrageri, la schimbări comportamentale subtile. Întrebaţi, fiţi prezenţi nu doar cu trupul, ci şi cu inima. Copiii au nevoie să ştie că pot veni spre noi fără ruşine, fără teamă, fără frică, că nu sunt singuri în durerea lor". 

Este consumul de droguri un simptom al lipsei comunicării? - e întrebarea pe care am adresat-o psihologului Sorina Brif. 

,,E un simptom al lipsei de conexiune și al absenței unor strategii sănătoase de gestionare a emoțiilor dificile. Discuția a evidentiat  și că drogurile de mare risc apar predominant din dorința de a experimenta sau din nevoia de a gestiona emoții negative și stări mentale dificile. Canabisul este perceput de mulți adolescenți ca "regele escapismului", ceva mai puțin periculos decât alcoolul, util ca să te deconectezi după o perioadă stresantă. Asta nu e o problemă de comunicare, e o problemă de alfabetizare emoțională. Dacă un copil nu are alte instrumente să gestioneze anxietatea, tristețea sau presiunea, va găsi unul singur. Și nu întotdeauna un instrument bun", atrage atenția aceasta. 

De ce nu funcționează campaniile antidrog

Una dintre greșelile din spatele campaniilor antidrog, cred specialiștii, este chiar premiza de la care pornesc: aceea că trebuie să le vorbească adolescenților despre pericolele din spatele drogurilor. Când tinerii cunosc deja aceste lucruri. 

,,Campaniile de tip <<spune nu drogurilor>> nu funcționează pentru că tratează consumul ca pe o problemă de informație, când de fapt e o problemă de conexiune. Un adolescent care se simte văzut, ascultat și în siguranță acasă are un profil de risc complet diferit față de unul care nu se simte", spune Sorina Brif. 

Vlad Zaha: ,,Prevenția nu înseamnă prelegeri despre substanțe"

Vlad Zaha, expert criminolog specializat în politicile publice din domeniul drogurilor, nu crede nici el în succesul ,,prelegerilor". Recomandă, în schimb, alte metode, care încep cu dezvoltarea stimei de sine.  

,,Prevenirea ar trebui să înceapă mult mai devreme decât am fi tentați să credem, ideal în intervalul de vârstă 6–10 ani, dar nu în felul în care ne imaginăm adesea. În această etapă, prevenția nu înseamnă prelegeri despre substanțe, nici spectacole cu câini polițiști sau forțe de ordine (astfel de activități nu sunt recomandate oricum în nicio etapă), nici demonizarea oamenilor care consumă substanțe sau participă la jocuri de noroc. Prevenția la această grupă de vârstă înseamnă dezvoltarea stimei de sine, a gândirii critice și a capacității de a face alegeri sănătoase, a gestiona emoțiile și a începe definirea unor minime baze ale identității și personalității care să îi ajute împotriva unei varietăți de comportamente de risc".

Practic, explică acesta, nici nu e nevoie să se discute despre substanțe ci, ,,timp de ani de zile, săptămânal, se pun bazele unui comportament viitor sănătos pe toate planurile". Vlad Zaha recomandă și un program pe care România îl poate accesa: ,,Good Behaviour Game". 

În perioada adolescenței, la abordare se adaugă și alte elemente. Iar conexiunea umană joacă un rol esențial. Programul KIT (Keep in Touch), derulat în România de Asociația Zi de Bine folosește relația dintre elevi și mentori ca ancoră. Programul Rebound urmează o logică similară. Ambele sunt validate de Agenția Europeană Antidrog.

Totodată, crede expertul în politici antidrog, adolescenții ar trebui să știe inclusiv informații legate de reducerea riscurilor unui eventual consum. 

De ce sunt problematice testimonialele foștilor consumatori

Vlad Zaha adaugă o nuanță despre un instrument de prevenție frecvent folosit în România, dar problematic: testimonialele foștilor consumatori. Despre riscurile pe care le ridică această abordare a vorbit și la masa rotundă de la Cotroceni. 

,,Pot doar să sper că politicienii au înțeles și că deși unele măsuri de prevenire pot părea inofesinve la prima vedere, șansele de a agrava situația sunt cât de poate de reale. (...) Standardele internaționale ale OMS și o varietate de alte documente de specialitate avertizează împotriva folosirii acestora ca metodă de prevenire pentru că pot trezi interesul pentru substanțe, pot stigmatiza, exagera și nu au calitatea de a influența pe termen mediu și lung valorile, comportamentele sau aversiunea la risc a tinerilor. Astfel de testimoniale ale foștilor consumatori dependenți pot fi utile ca metodă de recuperare pentru persoanele deja aflate în curs de tratament sau refacere sau pentru informații de reducere a riscurilor consumului deja existent, dar nu ca metodă de prevenire a (debutului/începerii) consumului". 

„Frica, pedeapsa și stigma sunt cele mai contraproductive arme"

De altfel, unul dintre mesajele pe care Vlad Zaha a vrut să le evidențieze în fața decidenților politici, și pe care le susține în spațiul public e legat de o schimbare a abordării în problematica drogurilor: de la pedepsire la ajutor. 

Frica, pedeapsa și stigma sunt cele mai dăunătoare și contraproductive arme de folosit împotriva adicțiilor. În România tocmai acestea sunt, din păcate, principalele abordări folosite în cele mai multe discursuri, strategii, campanii și legi. (...) Poliția, procurorii, judecătorii, închisorile sau probațiunea nu trebuie și nu pot face prevenire, nu pot ajuta, nu pot trata sau recupera.

Părinți, anturaj și o armură care se construiește cu ani înainte 

Cât contează familia și cât contează anturajul în ecuația adicțiilor? Datele oferă un răspuns precis: elevii ai căror părinți știu unde sunt și cu cine își petrec timpul liber au rate semnificativ mai mici de consum la aproape toate categoriile — țigări, alcool, substanțe, jocuri de noroc.

„Anturajul contează enorm, mai ales când jumătate sau aproape toți prietenii au băut până la intoxicare, probabilitatea de a consuma substanțe crește dramatic. Dar anturajul nu înlocuiește familia, o completează sau o suplinește acolo unde familia lipsește. Un copil care are o relație emoțională sigură acasă este mult mai rezistent la presiunea grupului. Nu imun…… rezistent", subliniază psihologul Sorina Brif. 

Tentația multor părinți este să controleze anturajul copilului, să interzică prietenii considerați „problematici". Este, spune psihologul, o strategie care se întoarce împotriva lor.

 Interzicând anturajul nu obții nimic — obții un adolescent care ascunde. Cercetarea a arătat că tinerii evită să ceară ajutor părinților tocmai de teama reacției: pedepse, furie, violență. Când părintele devine un risc, copilul dispare din relație și rămâne cu grupul.

Ce funcționează, în schimb, arată psihologul, este curiozitatea caldă în locul controlului anxios

 «Cum e Andrei? Ce face el de obicei?» în loc de «Nu vreau să te mai văd cu el». Părintele care cunoaște prietenii copilului, care îi primește acasă, care știe ce muzică ascultă și ce îl enervează la școală are un cu totul alt acces. Nu pentru că a cerut acces, pentru că l-a câștigat. Și asta se construiește cu ani înainte de adolescență, nu după primul semnal de alarmă.

Ce rămâne de făcut

Masa rotundă de la Cotroceni nu a fost un eveniment de bilanț, ci unul de diagnoză. La discuție au luat parte inclusiv miniștrii Sănătății, Educației și Digitalizării. Ce se va face departe cu datele și informațiile puse la un loc, timpul o va arăta.

,,Există în România oameni care chiar mișcă lucrurile. Puțini, insuficient susținuți, dar există. Și asta e o speranță reală, nu una de discurs", spune Sorina Brif.

Vlad Zaha, vorbește, de asemenea, despre implicarea societății.

,,Zona socială a statului și a societății civile trebuie să primeze în orice ține de adicții: anume grija și îngrijirea, suportul, consilierea, prevenirea, reducerea riscurilor, tratamentul și recuperarea. Este nevoie ca toate aceste componente să fie derulate la standarde internaționale în funcție de adicția la care ne referim, să fie validate și testate periodic și pe perioade îndelungate de timp și, foarte important, să fie finanțate corespunzător și susținute inclusiv politic-instituțional". 

Iar ideea care poate da cel mai mult de gândit îi aparține Mirabelei Grădinaru:

„Nu este suficient să avem grijă doar de propriii copii, pentru că un copil nu este izolat şi nu creşte izolat. Atunci când copiii din jurul lui ajung să fie vulnerabili în faţa adicţiilor, inevitabil consecinţele ajung să îl atingă şi pe el. E nevoie de noi toţi - familie, şcoală, comunitate, stat - să creăm un ecosistem care susţine sănătatea emoţională încă din primii ani de viaţă, pentru că tinerii nu au nevoie doar să li se spună 'nu ai voie'. Au nevoie de îndrumare şi au nevoie să intre în contact cu emoţiile lor. Ai unde merge, ai cu cine vorbi, ai ce alege, nu eşti singur".