Un mogul - Pamfil Şeicaru

Nu m-am lansat în afaceri sau în politică şi din motivul că, pe lângă cheltuiala de timp, asta m-ar fi distras de la efortul de a scrie.

George Stanca şi-a publicat la editura Adevărul Holding teza de doctorat în Istorie, „Pamfil Şeicaru - analistul politic!", sub  un titlu mult mai atrăgător, „«Şantajul şi etajul». Pamfil Şeicaru între legendă şi adevăr»".

 „Şantajul şi etajul" e formula batjocoritoare folosită de duşmanii lui Pamfil Şeicaru pentru a sugera că marele gazetar se îmbogăţise prin şantajul de presă.
Nu sunt dovezi convingătoare pentru a declara în scris că Pamfil Şeicaru a practicat şantajul. George Stanca apelează la acest titlu pentru a lua în răspăr legenda care-i atribuie lui Nicolae Iorga vorba de duh.

Potrivit autorului, cel care a născocit-o şi a lansat-o a fost Nichifor Crainic.
Lectura cărţii, cât şi taifasul TV despre ea, avut cu George Stanca, îmi dă prilejul, în sfârşit, să mă ocup de o realitate evidentă a presei dintre cele două războaie: ziaristul - proprietar de trust, sau, ca să folosim un termen drag prezentului, ziaristul - mogul.

Aruncând o privire în împrejurimile noastre mediatice, vom observa că ziarele, televiziunile, radiourile au drept proprietari cetăţeni fără nicio legătură cu presa. Sau, dacă au, nu suficient de pregnantă pentru a identifica instituţia cu numele unui gazetar celebru. Toţi ziariştii mai acătării ai României de azi sunt, într-un fel sau altul, angajaţi ai unui patron cunoscut mai ales ca om de afaceri.

Perioada dintre cele două războaie a cunoscut însă o realitate diferită - cea a trusturilor de presă având ca proprietari ziarişti de răsunet. Unul dintre aceştia e Stelian Popescu, celălalt e Pamfil Şeicaru.

La taifasul TV, îi reamintesc lui George Stanca citatul din carte în care se referă la debutul lui Pamfil Şeicaru ca proprietar:

„Vinde o parte din averea sa şi a soţiei, Constanţa Pătraşcu (...) şi, la 11 ianuarie 1928, demarează proiectul unuia dintre cele mai importante şi mai longevive ziare din istoria presei româneşti: «Curentul»".

De aici, de la banii puşi jos pentru înfiinţarea ziarului „Curentul" şi până la sediul impunător, ditamai Palatul, dar, mai ales, până la atotputernicul trust „Curentul", e cale lungă.

Succesul lui Pamfil Şeicaru ca mogul de presă rămâne pentru mine o enigmă. Judecat retrospectiv, gazetarul mărturiseşte notele unei personalităţi complexe. Până în 1944, când pleacă din ţară pentru totdeauna,  publică zilnic un comentariu politic de pagina întâi.

Scrierea unui articol - deseori depăşind două coloane de ziar - e una dintre multele îndatoriri zilnice ale lui Pamfil Şeicaru. O altă îndatorire reclamând - o spun din experienţă - timp, energie şi talent -e cea de director al ziarului, dar şi al tuturor publicaţiilor din trust. Pe lângă „Curentul", trustul mai editează „Curentul familiei", „Curentul magazin", „Curentul pentru copii şi tineret", „Evenimentul zilei", „Rapid".

Anumite campanii sunt dirijate nemijlocit de director. Tot directorul se ocupă de angajarea şi promovarea redactorilor. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, postura de director al unei publicaţii presupune o uriaşă pierdere de timp cu fel de fel de fleacuri de la răspunsurile pe care trebuie să le dai amicilor, cunoscuţilor şi fruntaşilor zilei în legătură cu articolele apărute până la soluţionarea conflictelor dintre angajaţi.

Pamfil Şeicaru nu-şi rezumă viaţa la aceste două îndeletniciri. E de trei ori deputat independent (în 1928, 1931, 1935), preşedinte al Societăţii Ziariştilor Români, membru în conducerea Societăţii Române de Radio, are numeroase întâlniri cu politicieni, demnitari, premieri şi miniştri. Răspunde invitaţiilor făcute de Carol al II-lea mai întâi, de Ion Antonescu, mai apoi, de a se întâlni şi de a-i consilia în diferite chestiuni, ctitoreşte mănăstiri, monumente („Pe aici nu se trece" de la Mărăşeşti).

A face faţă unor răspunderi atât de diferite reclamă o uriaşă putere de muncă şi îndeosebi o remarcabilă distribuţie a atenţiei.

Nu m-am lansat în afaceri sau în politică şi din motivul că, pe lângă cheltuiala de timp, asta m-ar fi distras de la efortul de a scrie. În acelaşi timp, a face politică, a te ocupa de afaceri, a consilia politicieni sunt ipostaze care nu pot să nu influenţeze făurirea unui  comentariu, întreprindere care presupune să rămâi singur faţă-n faţă cu actualitatea.

A reuşit analistul Pamfil Şeicaru să facă faţă provocărilor impuse de activităţile colaterale scrisului? După opinia mea nu! Marile lui analize sunt cele din exil, când viaţa îl obligă să se rezume doar la scris.

Mogulul lasă locul ziaristului. Ca dovadă că un ziarist autentic nu poate fi niciodată mogul. Şi invers!

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.