Un deţinut român a primit 13.000 de euro după ce s-a plâns de condiţiile de la Jilava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Costică Todireasa (52 de ani), în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti Jilava, a primit 13.000 de euro despăgubire după ce s-a plâns Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg de condiţiile deplorabile în care îşi ispăşeşte pedeapsa.

Todireasa s-a plâns de condiţiile de detenţie, la modul general, iar în particular de suprapopularea mediului carceral, de condiţiile deplorabile de igienă, precum şi de prezenţa şoarecilor, păduchilor, puricilor şi altor insecte, potrivit Mediafax.

Curtea Europeană a decis, în 3 mai, că în cazul deţinutului s-a încălcat articolul 3 al Convenţiei, condamnând statul român la plata a 13.000 de euro, cu titlu de despăgubiri morale, către Gheorghe Costică Todireasa.

În noiembrie 2000, procurori din cadrul Parchetului instanţei supreme l-au trimis în judecată pe Gheorghe Costică Todireasa, administrator al patru societăţi comerciale din Piatra Neamţ, pentru înşelăciune în convenţie cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi fals intelectual

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare