Un cetatean sustine ca a fost batut in sediul Politiei Sacele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tanase Severius, 40 ani, din Sacele, jud. Brasov, a fost internat, marti dupa-amiaza, la Spitalul Judetean Brasov, in stare grava. Medicii, care i-au diagnosticat multiple contuzii faciale si un

Tanase Severius, 40 ani, din Sacele, jud. Brasov, a fost internat, marti dupa-amiaza, la Spitalul Judetean Brasov, in stare grava. Medicii, care i-au diagnosticat multiple contuzii faciale si un hematom renal, sunt destul de rezervati in aprecieri, luand in calcul si posibilitatea unor complicatii severe. Barbatul sustine ca a fost victima brutalitatii a doi subofiteri din Politia Sacele, plutonierii-majori Gheorghe Rosu si Tanase Prahoveanu, care, descinsi din masina personala a celui dintai, l-ar fi acostat chiar in fata sediului politiei, luandu-l la injuraturi. Dupa care politistii l-ar fi tarat cu forta in sediu, unde au inceput sa-l loveasca salbatic cu pumnii si picioarele. Odata racoriti - sustine victima - politistii i-au intocmit si un proces-verbal de contraventie, amendandu-l cu 800.000 lei pentru... "adresarea de cuvinte insultatoare organelor de politie aflate in misiune intr-o masina a politiei", dupa cum sta scris in document. Tanase Severius mai spune ca, dupa ce a fost batut si amendat, s-a plans colonelului Vasile Salisteanu, seful Politiei Sacele, care l-ar fi luat si el la injuraturi, dandu-l afara din birou. Acesta a negat insa categoric acuzatiile, declarand ziaristilor ca nici vorba ca Tanase Severius sa fi fost agresat de subordonatii sai, barbatul parasind sediul politiei fara nici o zgarietura, dupa ce fusese, intr-adevar, amendat pentru insultarea celor doi subofiteri. Purtatorul de cuvant al IPJ Brasov, maiorul Liviu Naghi, a anuntat ca "a fost declansata o ancheta pentru elucidarea acestui caz, urmand ca, in cazul in care afirmatiile cetateanului se confirma, Parchetul Militar sa-si intre in atributii".