Un bărbat care se pricepe la femei: Caragiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cred că Eminescu şi Caragiale se deosebesc într-un plan mult mai pământesc: în cel al părerii despre femei.

Ori de câte ori vine vorba de Eminescu şi Caragiale, oamenii noştri de cultură, gravi cum îi ştim, se grăbesc să le descopere deosebiri în plan metafizic.

Eu însă, beneficind de avantajul de a nu fi om de cultură, cred că Eminescu şi Caragiale se deosebesc într-un plan mult mai pământesc: în cel al părerii despre femei.

Eminescu idealizează femeile. Caragiale se culcă cu ele! 

Istoricii literari identifică pe Mite Kremnitz, cumnata lui Maiorescu, drept una dintre femeile de care se îndrăgostise Eminescu. În blegosul să roman „Mite", Eugen Lovinescu imaginează scena în care Eminescu dă buzna în casa femeii, „duminică, pe la patru după-amiază" (auzi când s-a găsit şi el să facă o vizită!), „închis, posomorât, absent". Nitam-nisam, poetul îi spune că i-a făcut o poezie, c-a pus-o în cutia de culori, adusă pentru Baby (femeia era măritată cu doctorul Kremnitz, medicul lui Carol I, avea şi un plod), că n-o să mai vină niciodată pe aici, după care pleacă.

De cum iese pe uşă, Mite (femeia tot femeie!), trimite copilul să se joace în sufragerie,  despătureşte hârtia şi citeşte:

„Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger între oameni
În calea vieţii mele ieşi.

Abia atingi covorul moale,
Mătasea sună sub picior,
Şi de la creştet până-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.

Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.

O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zîmbire
Mi-arată cît de dulce eşti,

Cât poţi cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.

Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
E-ntunecoasa renunţare,
E umbra dulcilor dorinţi."

Reacţia femeii? Plânge de bucurie. De bucurie nu pentru că o iubea bărbatul, ci pentru că „îşi realizase visul de a inspira un geniu".

Bietul Eminescu!  Mai înainte, tot în roman, Caragiale, întâlnindu-l pe stradă, îl luase din scurt:

„O iubeşti?

Poetul dă să protesteze. Caragiale replică imediat:

- Nu protesta, mă, că nu te-am întrebat. Spun şi eu aşa: o iubeşti? Nu fac personalităţi, n-o numesc; e nemţoaica asta sau altcineva, n-are importanţă: o femeie. Să zicem că o iubeşti. Ce-ţi rămâne de făcut? Intră pe uşă ori, la nevoie, dacă devine cazul, pe fereastră şi spune-i în genunchi sau nu...".

Eminescu se revoltă. Nu toate femeile sunt Miţa Baston, să le spui cum îl îndeamnă Caragiale:

„Doamnă, ori Madame, ori Gnodige Frau, după cum e de ale noastre din popor, ori e cucoană, ori nemţoaică. Te iubesc şi te vreau!".

Caragiale, care se culcase cu Veronica Micle fără să fi pierdut timpul compunându-i poezii, nu se lasă: „Vorbeşti  şi tu! În amor, domnule, toate femeile sunt la fel: ce mi-i Mite, ce  mi-i Miţa! toate procedează la fel; cu fasoane la început şi cu «vitrion» la urmă, de nu  mai poţi scăpa de ele. Bărbatul să fie bărbat; să ştie ce vrea şi să meargă de-a dreptul la ţintă; nu cu scări de mătase, cu versuri leşinate, cu suspine şi oftări, cu ochi daţi peste cap, cu serenade pe la geamuri şi cu toată mizeria sentimentală, cu care ne faceţi neamul de ocară. Ştefan cel Mare se iubea cu toate muierile din ţara de sus şi din ţara de jos, iar Vlad Ţepeş, de te-ar prinde îngheţat pe maidan, te-ar trage în ţeapă ca să dea o pildă tuturor stârpiturilor sentimentale, care ne-au umplut literatura de văicăreli."

Şi pentru că Eminescu o ţine pe a lui, cu versurile, Caragiale e scurt: „Bine, atunci scrie-le înainte, dar citeşte-le pe urmă".

Din câte se vede, Eminescu n-a ţinut cont de sfatul experimentatului Caragiale.  Mai întâi, i-a dat poezia.  Şi, astfel, nu i-a ieşit nimic.  Femeia a plâns de bucurie c-a intrat în istoria literaturii .  Iar de culcat s-a culcat cu Maiorescu!

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort