Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Legea ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful statului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Legea ANI reexaminată, menţionând că dispoziţiile referitoare la comisiile de cercetare a averilor sunt de competenţa Senatului în calitate de prima Cameră sesizată şi a Camerei Deputaţilor, în calitatea de Cameră decizională.

UPDATE Secretarul general al ANI, Horia Georgescu, a apreciat că demersul preşedintelui este "o veste bună".

"Legea ANI adoptată recent de Senat producea efecte iremediabile şi limita drastic activitatea de control eficient al averii, aşa că pentru noi ştirea despre demersul şefului statului este o veste bună", a declarat, marţi seară, secretarul general al ANI, Horia Georgescu, citat de Mediafax.

Mai citiţi şi:

Senatorii au votat legea ANI în forma decisă de comisii

În opinia lui Georgescu, demersul preşedintelui este unul "perfect legitim", argumentul acestuia fiind acela invocat în urmă cu mai multe zile de deputatul PDL Daniel Buda, care a susţinut că problema comisiilor de cercetare a averilor este în competenţa de decizie a Camerei Deputaţilor şi nu a Senatului.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, marţi, preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în conformitate cu prevederile articolului 146 litera a) din Constituţia României şi al articolului 15 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Preşedintele menţionează că, potrivit dispoziţiilor articolului 77 din Constituţia României, înainte de promulgare, preşedintele poate solicita verificarea constituţionalităţii legii.

"Motivele acestei sesizări vizează aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă, constând în încălcarea exigenţelor constituţionale în materie de sesizare a Camerelor Parlamentului, în procedura de legiferare, deduse din coroborarea alin. (1) teza finală a art. 75 din Constituţia României cu alin. (4) şi (5) ale aceluiaşi articol. Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative a fost adoptată cu încălcarea normelor constituţionale referitoare la procedura de legiferare, şi anume cu nerespectarea competenţelor stabilite pentru cele două Camere, potrivit art. 75 alin. (1) Constituţie", se arată în sesizarea trimisă CC.

Preşedintele menţionează că la 27 aprilie 2010 Camera Deputaţilor a fost sesizată cu proiectul de lege privind consolidarea integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, iar la data de 28 aprilie 2010 l-a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată.

La data de 12 mai 2010, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de cameră decizională.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate