Tragedie într-o familie irakiană din Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Saba, soţia în vârstă de 27 de ani a medicului irakian Ala-Aldin Al-Azzawi, şi băieţelul ei de 11 luni au fost găsiţi ieri morţi în bucătăria apartamentului lor din Buzău.

Din primele cercetări rezultă că femeia a dat întâi drumul la gazul metan de la aragaz, omorând astfel copilul. Saba a încercat ­să-şi taie gâtul cu un cuţit, dar, cum tentativa a eşuat, tânăra s-a spânzurat apoi cu un cordon de halat de draperia din bucătărie.

Soţul Sabei a fost cel care a alertat Salvarea şi Pompierii când a găsit uşa încuiată pe dinăuntru şi a simţit mirosul de gaz. „Jos, în bucătărie, cu capul pe o pernă, era bebeluşul. Presupun că a fost intoxicat cu gaz. Femeia era spânzurată de o ţeavă, deasupra copilului", a declarat Rodica Corneciu, asistent-şef al Serviciului de Ambulanţă Buzău.

Ala-Aldin Al-Azzawi (39 de ani), care are şi cetăţenie română, este medic cardiolog la Spitalul Judeţean Buzău din octombrie 2003. Directorul spitalului, Doru Nicolescu, se declară şocat de tragedia din familia colegului său: „Păreau să fie în foarte bune relaţii. Este inexplicabil ce s-a întâmplat".

Nu s-au adaptat

Afirmaţiile medicului sunt însă contrazise de vecinii irakienilor, care spun că din apartamentul lor se auzeau în ultima vreme foarte des certuri violente. „Se certau. Ea nu prea se adaptase la noi, în România", ne-a spus Ionela Viorache, vecină. Cei doi soţi sunt căsătoriţi din anul 2007. Femeia era casnică şi avea rezidenţă temporară în România, până în anul 2013. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!