Topul aleşilor săraci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai săraci edili din Moldova trăiesc de ani buni doar de la un salariu la altu Fără afaceri sau moşteniri controversate, primarii fără bani spun că cea mai importantă recompensă

Cei mai săraci edili din Moldova trăiesc de ani buni doar de la un salariu la altu

Fără afaceri sau moşteniri controversate, primarii fără bani spun că cea mai importantă recompensă este respectul comunităţii

În topul celor mai săraci edili din Moldova, conduce Gheorghe Cojocaru (PSD), primarul comunei nemţene Doljeşti.

Edilul este considerat unul dintre cei mai buni primari din judeţ. Pentru merite deosebite, a fost premiat de preşedintele Ion Iliescu, iar la începutul acestui an a refuzat, din motive principiale, distincţia "Primar de patru stele", acordat de premierul Tăriceanu.

"Sunt primar de 16 ani. Averea mea este familia. Locuiesc în casa mamei, iar tot ce am este o maşină Dacia 1310", glumeşte primarul.

Locuiesc cu mamele

Tot un ales fără avere este şi Valentina Oloieru (PDL), primăriţa comunei Mădârjac din judeţul Iaşi. Aflată la al doilea mandat, femeia este convinsă ca nu poţi face avere lucrând corect la stat.

"Eu n-am adunat nimic şi credeţi-mă că sunt o femeie strângătoare. Nu-i cred pe aceia care toată viaţa au lucrat la stat şi spun că nu au furat, dar au maşini şi vile", spune ferm primăriţa.

Ca şi edilul din Doljeşti, Valentina Oloieru locuieşte împreună cu mama în casa părintească, construcţie ridicată în urmă cu mai bine de 30 de ani. În rest, pe declaraţia de avere a femeii mai apare doar indemnizaţia de la primărie.

Tot la Iaşi şi tot demn de trecut pe lista şefilor din administraţia publică care nu au reuşit să facă bani mai poate fi trecut Alexandru Ivănucă, primarul PDL din comuna Trifeşti. Conform propriei declaraţii de avere, Ivănucă are o casă, o Dacie papuc şi şase hectare de teren arabil. "Sunt la primul mandat şi nu am de gând să mă îmbogăţesc pe spinarea statului", promite edilul democrat-liberal.

Nu le-au plăcut banii

Cel mai sărac primar din Botoşani păstoreşte pentru a doua oară comunitatea din Leorda. PSD-ist-ul Vasile Ungureanu ne-a mărturisit că nu a vrut niciodată să intre în afaceri care să îi rotunjească veniturile, preferând să îşi vadă de treabă la primărie. "Sunt mândru că sunt sărac pentru că, spre deosebire de alţii, dorm noaptea liniştit", ne-a declarat primarul din Leorda. La cei 58 de ani ai săi, primarul a agonisit o casă la ţară şi o jumătate de hectar de teren agricol. A avut o maşină pe care vândut-o recent.

Lipsit de avuţie este şi Florinel Bleoju, primarul liberal din comuna vasluiană Bogdăniţa. Are 40 de ani, este necăsătorit, stă cu părinţii, iar singura sa avuţie este o Dacie din 1997. "Nu m-a preocupat adunatul banilor", recunoaşte el. Recent, bărbatul a fost ales pentru al doilea mandat. "Am avut o relaţie specială cu cetăţenii şi asta contează", spune Bleoju. (Articol realizat cu ajutorul corespondenţilor)

Nu îşi permite un credit la bancă

Există şi parlamentari moldoveni demni de topul celor mai săraci aleşi. De exemplu, deputatul PSD Mirela Adomnicăi (foto) din Suceava are doar un apartament şi un teren la marginea municipiului. "Nu ştiu dacă voi mai candida la toamnă, mai ales că îmi doresc o maşină şi nu pot face credit, având un contract de muncă pe perioadă determinată", ne-a spus Mirela Adomnicăi.

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”